Doi militari canadieni au fost găsiți morți după prăbușirea, la începutul acestei săptămâni, a unui elicopter al armatei în apropiere de capitala Ottawa, care a făcut, de asemenea, doi răniți, a indicat miercuri ministrul canadian al apărării, notează AFP.
"Din păcate, pot confirma că cei doi membri dispăruți ai Forțelor armate canadiene au fost găsiți morți de echipele de căutare", a declarat Anita Anand într-o conferință de presă.
Aparatul CH-147F Chinook care transporta patru membri ai Escadrilei 450 de elicoptere tactice s-a prăbușit marți devreme în râul Ottawa, lângă garnizoana Petawawa (Ontario), în cursul unui zbor de antrenament.
Ceilalți doi membri ai echipajului au fost găsiți rapid și internați în spital. Între timp, au părăsit spitalul după ce au primit îngrijiri pentru răni minore.
Puține detalii au fost comunicate cu privire la circumstanțele accidentului, iar identitățile membrilor echipajului decedați nu au fost dezvăluite deocamdată.
"A fost un antrenament de noapte normal și regulat", a spus generalul de divizie Sylvain Ménard.
Aproximativ 50 de membri ai Forțelor armate canadiene, cu ajutorul unor echipe ale poliției și pompierilor, au efectuat căutări pe malurile și în râul Ottawa.
Potrivit Royal Canadian Air Force, CH-147F Chinook este un elicopter multifuncțional folosit pentru a transporta echipamente și personal pentru operațiuni în țară și în străinătate.
Acest model a fost folosit în timpul inundațiilor și incendiilor din Canada, precum și în Mali pentru a sprijini o misiune de securitate a ONU.