Suedia vrea să lanseze un „pașaport vaccinal” digital împotriva noului coronavirus până în vara acestui an dacă se va stabili o regulă în acest sens la nivel internațional. Autoritățile de la Stockholm spun că numeroase state și dezvoltatori informatici lucrează în acest dosar, cu speranța ca un pașaport care să permită identificarea persoanelor imunizate împotriva noului coronavirus să contribuie la o relansare a economiei și să faciliteze transporturile.
Un astfel de certificat digital va permite tuturor suedezilor să dovedească faptul că au fost vaccinați împotriva maladiei COVID-19, a precizat Anders Ygeman, ministrul pentru Dezvoltare digitală din Suedia.
Certificatul va respecta legile și standardele internaționale și va asigura confidențialitatea datelor personale ale posesorilor. Guvernul suedez speră ca noul pașaport digital să devină funcțional până la data de 1 iunie.
Autoritățile de la Stockholm se așteaptă ca dovada vaccinării să fie cerută de alte țări pentru a permite accesul pe teritoriile lor sau participarea la conferințe, festivaluri muzicale și evenimente sportive.
Conform planurilor existente, mai multe autorități și agenții suedeze, inclusiv Agenția pentru Sănătate Publică, Agenția suedeză eHealth - care coordonează inițiativele guvernamentale electronice în domeniul sănătății - și Asociația Suedeză a Regiunilor și Autorităților Locale, vor participa la dezvoltarea pașaportului digital.
Agenția pentru Sănătate Publică a primit și sarcina de a colabora cu inițiativele demarate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) pentru dezvoltarea unui certificat digital de vaccinare anti-COVID-19, iar Agenția suedeză eHealth va colabora cu Comisia Europeană în cadrul eforturilor similare depuse la nivelul Uniunii Europene.
”Atunci când Suedia și țările apropiate vor începe să se redeschidă, este probabil ca certificate de vaccinare să fie cerute în vederea călătoriei și eventual a participării la alte activități”, a anunțat într-o conferință de presă ministrul suedez al Dezvoltării Digitale Anders Ygeman.
"Au fost demarate o serie de proceduri internaționale în ceea ce privește soluțiile tehnice și standardele legate de dovadă a vaccinării. Este nevoie ca Suedia să participe (la acest proiect, n.red.)", a declarat ministrul suedez al Sănătății, Lena Hallengren, într-o conferință de presă, relatează Agerpres.
Danemarca a anunțat miercuri lansarea unei prime versiuni a unui pașaport de vaccinare împotriva covid-19 până la sfârșitul lui februarie.