150.000 de copii duc dorul părinților plecați în străinătate: Povești EMOȚIONANTE ale micuților crescuți de bunici

El este Alberto, are 12 ani și visează să se facă fotbalist. A crescut în Italia, unde a a facut și primii ani de școală.

"Când am venit aici, nu mi-a fost așa greu. Școala în Italia era mai frumoasă decât aici, dar tot mai fain e aici pentru că sunt în țara mea. Îmi lipsește școala și prietenii și fotbalul", povestește băiatul.

Alberto a fost nevoit să se mute înapoi cu mama sa în satul Lădăuți din Covasna. Tatăl a rămas la muncă în Italia.

"N-a fost stresat când a venit într-un colectiv nou și a fost foarte bine primit", spune Verona Stroe, învățătoare la școala din Lădăuți.

Tot în Lădăuți mai sunt și alți copii ai căror părinți sunt plecați în străinătate. Este și cazul Andreei, care își așteaptă părinții să strângă banii pentru casă și să se întoarcă.

"Eu stau aici cu bunica și fratele meu. Cu părinții comunic on-line aproape zilnic, mai îmi alină dorul de ei. Îmi place cum trăiește lumea de aici. Îmi place școala de aici chiar dacă e una mică", afirmă Andreea, o adolescentă de 14 ani.

Fata își dorește să facă liceul aici, în România, și vrea să urmeze o carieră militară.

"Poți ajunge cine vrei chiar dacă ești într-o școală mai mică. Asta depinde doar de ține", susține fata.

La nivel naţional, aproximativ 150.000 copii de vârstă şcolară duc dorul părinţilor plecaţi peste hotare.