Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a vorbit, vineri, despre programele pe care le va demara instituția pe care o conduce în 2021. Printre acestea se află finanțarea transportului școlar ecologic, a stațiilor de încărcare pentru vehicule elecrice, a iluminatului public ecologic și transportului public ecologic.
”Noi avem câteva programe noi pe care le pornim anul acesta. Unul dintre cele mai importante este transportul școlar ecologic. Am alocat o sumă uriașă, de peste un miliard de lei, pentru a contracta mașini, microbuze școlare prietenoase cu mediul, electrice dacă se poate, dacă nu - microbuze școlare care folosesc combustibil alternativ, cu efect redus asupra mediului. În același timp, finanțăm stațiile de reîncărcare pentru vehiculele electrice, și aici am deschis posibilitatea tuturor UAT-urilor să participe la acest program, nu doar orașelor mari și stațiunilor turistice. (...) Continuăm programul de iluminat public ecologic și anul acesta vom avea o finanțare nouă în paralele cu contractele care sunt în curs de implementare. Și, foarte important, împreună cu Ministerul Dezvoltării, finanțăm în continuare transportul public ecologic. Vine și un nou program de eficiență energetică pentru autoritățile administrativ-teritoriale, unde practic toate clădirile publice pot participa într-un asemenea program”, a spus ministrul Mediului vineri, la conferința ”Orașe și comunități - viziune 2030. Cluj-Napoca - la un click distanță”,
Tanczos Barna a subliniat că, pentru implementarea tehnologiilor moderne, este necesară o viziune a autorităților locale și centrale.
”Ca să ajungem la un smart-city, ca să ajungem la tehnologii moderne și la digitalizare, cu siguranță este nevoie de o viziune. Este nevoie de o viziune a autorității publice locale, de o viziune a autorității publice centrale, care răspunde de mediu, și este nevoie de o viziune în ceea ce privește direcția de finanțare, programele naționale care contribuie la transformarea orașelor în orașe digitale și orașe verzi în același timp”, a explicat ministrul.