Verdict înfricoșător al oamenilor de știință: avem nevoie de somn nu doar pentru a ne încărca bateriile consumate pe timpul unei zile. Există un motiv chiar mai important decât dezintoxicarea creierului, potrivit ScienceAlert.
Cercetătorii italieni au descoperit că lipsa constantă de somn forțează creierul să elimine un număr semnificativ de neuroni și conexiuni sinaptice.
Din păcate recuperarea somnului pierdut nu mai aduce niciodată înapoi materia cenușie care a fost aruncată în "recycle bin", aceasta fiind distrusă definitiv.
O echipă de neurologi condusă de Michele Bellesi, profesor la Universitatea Politehnică din Ancona, a publicat recent un studiu în care prezintă efectele ireversibile ale lipsei de somn asupra creierului.
Studiul cercetătorilor italieni au explicat mecanismul de reacție al neuronilor la lipsa de somn în cazul mamiferelor, fiind remarcată o similaritate bizară între șoarecii odihniți și cei nedormiți.
Practic, refacerea sistemului nervos se face cu ajutorul unor celule "fagocite" care le devorează pe cele compromise.
Se știa până acum că aceste celule își fac treaba de curățenie în timp ce dormim, dar se pare că același proces are loc și când ducem lipsa somnului.
Efectele sunt mult mai grave decât se credea până în prezent.