Extern· 2 min citire

Atac armat la o școală din sudul Franței: două persoane rănite, un om arestat

Atac armat la o școală din sudul Franței: două persoane rănite, un om arestat

Atac armat la o școală din sudul Franței: două persoane rănite, un om arestat

Publicat16 mar. 2017, 14:30
Actualizat16 mar. 2017, 17:18

Guvernul francez a lansat o alertă de atac terorist după un incident armat care a avut loc la o școală din Grasse, un oraș din sudul Franței. Cel puțin două persoane au fost rănite, potrivit Deutsche Welle. 

UPDATE: Potrivit unor surse polițienești, citate de Reuters, persoana reținută este un elev de 17 ani. Acesta avea asupra sa o pușcă, două pistoale și două grenade. 'Individul nu pare să se afle în evidențele poliției', a declarat o sursă din poliție, citată de Reuters.

Suspectul pentru atacul armat de la un liceu din Grasse, care studia în instituţia vizată, era hărţuit şi ironizat de numeroşi colegi, relatează Nice-Matin, care nu citează, însă, sursa informaţiei, scrie news.ro.

O a doua sursă a afirmat că doi studenți au deschis focul înspre directorul liceului, care a fost rănit. Cei doi nu par a fi militanți, potrivit acestei surse, notează Agerpres.

'Unul dintre cei doi a fost arestat, iar celălalt a fugit. S-a creat panică printre elevi care s-au refugiat într-un supermarket din apropiere', a mai declarat cea de-a doua sursă. Și AFP a relatat că o a doua persoană a fugit de la locul acestui incident armat produs la miezul zilei.

Directorul liceului, vizat de atac

Un atac armat a avut loc joi după-amiază la liceul Alexis de Tocqueville din orașul francez Grasse. Cel puțin o persoană înarmată a pătruns în incinta liceului, iar poliția se află acum la fața locului.

BFMTV notează că bărbatul, care purta mai multe arme, a apucat să tragă spre directorul liceului și să rănească ușor două sau trei persoane.

Echipele speciale de intervenție sosite la fața locului au operat deja o arestare, dar spun că un alt suspect este căutat în aceste momente.

Deși natura atacului nu este deocamdată cunoscută, autoritățile au emis o alertă de atac terorist.

Franța se află încă sub imperiul unei stări de urgență, după atacurile teroriste sângeroase din 2015 și 2016.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern