MENIU

Societatea civilă face demersuri pentru suspendarea referendumului

Foto: wordpress.com
Pârvulescu: În cazul în care dileme noastre nu vor fi rezolvate în România, intenţionăm să mergem până la CEDO

Două organizaţii nonguvernamentale au cerut în instanţă suspendarea referendumului pentru parlament unicameral. Reprezentanţii ONG-urilor au cerut Curţii de Apel să suspende decretul preşedintelui Traian Băsescu şi, implicit, referendumul programat în aceeaşi zi cu alegerile. Una dintre motivaţiile demersului este "lipsa de egalitate dintre candidaţi".

Potrivit preşedintelui Pro Democraţia, Cristian Pârvulescu, în vederea finalizării acestui demers, Agenţia de monitorizare a presei (AMP) şi Asociaţia Pro Democraţia (APD) au depus două cereri, una la Preşedinţie, alta la Curtea de Apel.

"În această dimineaţă (miercuri, n.r.), avocatul nostru, Corneliu Liviu Popescu, a înaintat o sesizare administraţivă preşedintelui României prin care se contestă decretul privind organizarea referendumului. O altă sesizare a fost făcută la Curtea de Apel Bucureşti, secţia 8 - contencios administrativ. S-a depus o cerere de suspendarea a actului administrativ, a decretului de convocare a referendumului", a anunţat Cristian Pârvulescu. Potrivit lui Pârvulescu, CAB poate emite o ordonanţă prezidenţială de suspendare a referendumului.

"Există extrem de multe confuzii juridice în jurul acestui referendum şi de aceea ne-am dori ca, până la data organizării sale aceste, confuzii să fie rezolvate... În cazul în care dileme noastre nu vor fi rezolvate în România, intenţionăm să mergem până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, chiar dacă asta se va întâmpla după 22 noiembrie", a spus, la Realitatea TV, Pârvulescu.

"Vrem să mergem la Strasbourg, pentru că noi credem că este foarte important ca asemenea precedent să nu mai funcţioneze nici în România şi nici în alte state europene", a continuat Pârvulescu, arătând că un astfel de demers va duce la lămurirea "multor situaţii". "Noi ştim că există o serie de recomandări ale Adunării Parlamentare ale Consiliului Europei şi ale Comisiei de la Veneţia cu privire la organizarea alegerilor", a mai spus Pârvulescu.

Curtea de Apel Bucureşti a stabilit pentru 19 noiembrie primul termen pentru discutarea cererii de suspendare a decretului emis de preşedintele Traian Băsescu pentru organizarea referendumului pentru Parlament, depusă de Asociaţia Pro Democraţia şi Agenţia de Monitorizare a Presei.

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat în 22 octombrie că a semnat decretul pentru organizarea referendumului pentru parlament unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la maximum 300 de membri odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale - 22 noiembrie.

Băsescu a amintit că Parlamentul a dat un aviz negativ solicitării de organizare a referendumului simultan cu alegerile prezidenţiale, dar că acesta este consultativ.

ONG-urile cer suspendarea referendumului până când se va stabili dacă acesta este legală, iar pe parcursul procesului vor ridica şi obiecţii de neconstituţionalitate referitoare la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului. 

La începutul campaniei electorale, ONG-urile au sesizat Avocatul Poporului cu privire la "fraudarea morală a alegerilor" de către preşedintele Traian Băsescu. Organizaţiile nonguvernamentale spun că preşedintele se foloseşte de referendum în campania electorală şi promovează ideea de parlament unicameral fără să dea şansa altei opţiuni. Sesizarea a fost semnată de de Agenţia de Monitorizare a Presei - Active Watch, Asociaţia Pro Democraţia, Centrul de Resurse Juridice şi Transparency International România.