MENIU

Borcea: Dinamo a scăzut cu două viteze când au intrat Zicu şi Cristea, nu se mai poate aşa

Foto: NewsIn

Preşedintele executiv al lui Dinamo, Cristi Borcea, a declarat, sâmbătă, după jocul cu Universitatea Craiova, că este mulţumit de prestaţia formaţiei, dar nu poate accepta comportamentul lui Zicu şi al lui Adrian Cristea, care "au păcălit" fotbalul atunci când au fost introduşi în joc.

"Per total, meciul m-a mulţumit, pentru că am jucat ceva fotbal. Când au intrat Zicu şi Cristea, Dinamo a scăzut cu două viteze. Aşa ceva nu mai merge. Nu poţi să intri şi să nu alergi şi să nu faci presing. Nu ne mai păcălim, nu mai putem. N'Doye a venit mai târziu la pregătiri şi a alergat 70-80 de minute, iar ăştia doi mergeau pe teren. Vor sta pe bancă şi gata. Ce fac ei nu e de meciuri oficiale, e de demosntrative, 'Zidane şi prietenii'. Sunt jucători valoroşi, Dinamo are nevoie de ei şi sper să le vină mintea la cap cât mai curând", a spus Borcea la GSP TV.

Oficialul clubului din Ştefan cel Mare a lansat un atac şi la adresa asistentului Mikloş Nagy, pe care l-a acuzat că are ceva împotriva alb-roşiilor: "Am avut acelaşi tuşier care în ultimii 3 ani ne-a nenorocit pe unde ne-a prins. Este inuman ce ne face. Astea sunt două puncte care ar putrea conta enorm. Claudiu Niculescu nu era în ofsaid în ultimele minute şi scăpa singur, era pe partea lui, era gol. Făceam 1-0. Acolo s-a văzut clar că din partea lui Mikloş Nagy a fost rea intenţie. Are ceva împotriva lui Dinamo. A greşit numai împotriva noastră. Universitatea Craiova nu are ce să reclame la arbitraj".

Căpitanul lui Dinamo, Gabriel Tamaş, a afirmat că rezultatul nu e foarte bun, dar e mulţumit că alb-roşiii nu au debutat în noul sezon cu o înfrângere: " Am venit aici să câştigăm, iar acest meci era foarte important. Am avut ocazii, dar mingea nu a vrut să intre în poartă. Vroiam să ne luăm şi revanşa, dar nu am putut să dăm gol. Este un început bun, pentru că nu am pierdut în prima etapă. Am avut ceva probleme la finalizare, dar sper ca în meciurile viitoare să înscriem mai mult. Trebuie să ne facem treaba cât mai bine şi vor veni şi victoriile".

Dinamo şi Universitatea Craiova au terminat, sâmbătă, la egalitate, scor 0-0, într-un meci din prima etapă a Ligii I, în care italianul Dario Bonetti a debutat în primul eşalon pe banca bucureştenilor.