MENIU

A fost descoperită veriga lipsa care explică evoluţia pterodactililior. VEZI FOTO

FOTO: ©Dave Unwin
FOTO: ©Dave Unwin

Cercetători din China şi Marea Britanie au descoperit fosile ale unui nou tip de reptile zburătoare care au trăit în urmă cu mai bine de 160 de milioane de ani.

Specia a fost numită Darwinopterus, după faimosul naturalist Charles Darwin. Experţii spun că oferă prima dovadă clară a unui tip controversat de evoluţie numit "evoluţie modulară". Cele 20 de fosile găsite în nord-estul Chinei prezintă similarităţi atât cu pterosaurii primitivi cât şi cu cei mai avansaţi decât ei. 

Descoperirea a fost publicată în jurnalul ştiinţific "Proceedings of the Royal Society". Pterosaurii, numiţi câteodată şi pterodactili, au fost reptile zburătoare care trăit până acum 65 de milioane de ani. 

Oamenii de ştiinţă ştiau de două grupuri distincte ale acestor reptile, cele cu coadă lungă, considerate primitive, şi cele cu coadă scurtă care erau considerate mult mai avansate pe scara evoluţiei. Între aceste două grupuri era însă un spaţiu gol. Descoperirea a peste 20 de fosile în China ar putea fi veriga lipsă. Darwinopterus este o reptilă asemănătoare cu un şoim, dar cu un cap şi gât asemănătoare cu cele ale pterosaurilor avansaţi. Restul scheletului este însă similar cu cel al formei primitive de pterodactil.



Cercetătorii cred că fosilele sunt o dovadă a evoluţiei modulare în care selecţia naturală forţează schimbarea mai multor trăsături şi nu doar a unei singure trăsături.  Fosilele au fost găsite în roci care au 160 de milioane de ani vechime, cu 10 milioane de ani mai vechi decât prima pasăre, Archaeopteryx.

Mai multe articole despre:
Marea Britanie China fosile archaeopteryx reptile