MENIU

WIMBLEDON 2014. GESTUL făcut de Andy Murray, înaintea antrenamentului de duminică

Andy Murray

WIMBLEDON 2014. Jucătorul britanic Andy Murray a declarat că, în timp ce se îndrepta spre o şedinţă de pregătire la Wimbledon, a observat un câine care alerga dezorientat pe stradă şi l-a salvat, informează The Independent.

WIMBLEDON 2014. "Conduceam spre antrenament când am văzut un câine care alerga de-a lungul drumului. Am parcat maşina şi am încercat să opresc traficul, pentru că animalul se îndrepta în direcţia maşinilor. Am alergat pe stradă, am oprit maşinile şi am reuşit să urc câinele pe banceta din spate a autoturismului. Apoi, am mers cu maşina unde oamenii îşi plimbă câinii. Am sunat la numărul de telefon de pe plăcuţa de identificare şi, în mod surprinzător, cei doi câini ai mei se plimbă destul de des alături de el. M-am întâlnit cu proprietara, iar ea era foarte fericită că l-am găsit. Câinele era destul de puternic şi nu cred că îşi dorea să-l apuc de zgardă şi să îl urc în maşină, dar din fericire totul s-a terminat cu bine", a spus Murray, pentru BBC Radio Five Live.

Andy Murray va debuta, luni, în cursa pentru apărarea trofeului pe care l-a câştigat anul trecut, contra belgianului David Goffin.

Mai multe articole despre:
Tenis câine gest WIMBLEDON 2014. Andy Murray