MENIU

Sebastian Ghiță s-a prezentat la IPJ Prahova pentru procedura controlului judiciar

Sebastian Ghiță s-a prezentat la sediul IPJ Prahova, pentru procedura controlului judiciar, acesta fiind cercetat în dosarul cumnatului lui Victor Ponta de fraudare a fondurilor europene.  Ghiță a refuzat să facă declarații.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Ghiţă trebuie să respecte următoarele obligaţii: să se prezinte la DNA Ploieşti ori de câte ori este chemat, să informeze de îndată DNA Ploieşti cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova - Biroul Supravegheri Judiciare, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu părăsească ţara, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent, să nu se apropie de anumite persoane nominalizate şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, pe nicio cale, şi să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme.