MENIU

Camera a adoptat proiectul pentru înzestrarea Armatei cu lansatoare multiple de rachete

Camera Deputaților a adoptat miercuri, proiectul de lege pentru realizarea "Capabilităţii de sprijin de foc indirect" aferentă programului de înzestrare "Sistem Lansator Multiplu de Rachete cu bătaie mare". Au fost 276 de voturi ”pentru”, 2 ”împotrivă”. Luni, Senatul a adoptat, în calitate de primă Cameră sesizată, în unanimitate (105 voturi pentru), în prezenţa ministrului Apărării, Mihai Fifor, proiectul de lege menționat.

Proiectul de lege prevede atribuirea de către Guvernul României Guvernului SUA a contractelor de stat de tip scrisoare de ofertă şi acceptare pentru achiziţionarea a trei sisteme cu câte 18 instalaţii de lansare fiecare, incluzând, dar fără a se limita la aceasta, muniţie, elemente de comandă, control, senzor, suport logistic, mentenanţă, echipamente criptografice şi cu regim special, precum şi serviciul de instruire a personalului la toate nivelurile necesare.

Aceste achiziţii vor fi asigurate din bugetul MApN. "Pentru realizarea şi menţinerea capabilităţii menţionate, MApN trimite personal militar pentru îndeplinirea unor misiunii în afara teritoriului naţional în conformitate cu contractele încheiate", se mai arată în proiect.