MENIU

Audieri maraton în dosarul Belina! Paznicii angajați de TelDrum vor da declarații

Pe 10 decembrie au avut loc noi audieri de martori în dosarul Belina. Au dat declarații mai mulți angajați de la Biroul de Cadastru și Publicitate Imobiliară Alexandria.

Judecătorul Bogdan Alexandru Dari pare decis să solutioneze rapid acest proces mediatizat și a stabilit un calendar ferm pentru următoarele ședințe.

Următorul termen în dosar va fi pe 21 ianuarie 2020, atunci când a fost programată audierea mai multor paznici angajați de firma Tel Drum să păzească insula Belina.

Până acum au dat declarații mai mulți angajați din diverse instituții publice, implicați în procedura de adoptare a hotărârii de guvern prin care insula Belina și brațul Pavel, situate în albia minoră a Dunării, proprietate a statului, au trecut din administrarea Ministerului Mediului – prin Apele Române, în administrarea CJ Teleorman și apoi la celebra firmă TelDrum.

Și Adrian Gâdea, fostul șef al CJ Teleorman, a fost audiat. “Nu știu”, “Nu cunosc”, “nu am auzit”, “am citit despre asta în rechizitoriu” au fost cuvintele pe care le-a rostit acesta la termenul trecut. Gâdea a stat aproape 5 ore în fața judecătorului Bogdan Alexandru Dari de la Tribunalul București, magistratul care va soluționa dosarul Belina.

Unul dintre martori este Mugur Bățăus, fostul șef al Direcției Managementul Proiectelor cu Finanțare Internațională din cadrul Consiliului Județean Teleorman.

În prezent pensionar, Mugur Bățăuș este unul dintre functionarii vechi in cadrul CJ Teleorman, condus timp de 12 ani de Liviu Dragnea. De altfel, el este cercetat la DNA in dosarul Tel Drum, alaturi de fostul lider PSD, pentru constituirea unui grup infractional organizat, abuz in serviciu si complicitate la fraude europene.

În rechizitoriul procurorilor, personajul ”cheie” este Liviu Dragnea, procurorii precizând că liderul PSD se comporta ca adevăratul posesor al insulei Belina.

„Mijloacele de probă administrate în prezentul dosar au relevat o legătură apropiată între S.C. TEL DRUM S.A. şi numitul LIVIU DRAGNEA, a cărui prezenţă în repetate rânduri, pe Insula Belina, închiriată de S.C. TEL DRUM, a fost dovedită.

Acesta nu a fost prezent singur, ci, în general era însoţit de apropiaţi din anturajul politic, după cum rezultă din declaraţiile martorilor Vasile Dâncu, Victor Viorel Ponta, Sorin Grindeanu, care au dat curs invitaţiei formulate personal de către numitul LIVIU DRAGNEA, sau de persoane rămase neidentificate, care îl însoţeau pe insulă, aşa cum reiese din declaraţia martorului Constantin Apăvăloaie şi înscrisurile denumite foi de zbor, care atestă numărul de persoane însoţitoare.

Mai multe articole despre: