MENIU

Scene halucinante, la Galați! Mașină lovită de peste 10 ori, în trafic

Scene halucinante, la Galați! Mașină lovită de peste 10 ori, în trafic

Scandal în trafic, la Galați. Șoferul unei mașini a urmărit un alt bărbat în trafic și l-a lovit intenționat cu autoturismul de peste 10 ori. Victima a coborât apoi din mașină și a filmat întreaga scenă până să ajungă polițiștii. 

Întreaga scenă s-a petrecut pe o stradă din Galați, iar în mașina avariată intenționat se aflau un bărbat și o femeie. Cei doi au fost urmăriți în trafic de agresor, un bărbat de 51 de ani cu care în trecut femeia ar fi avut o relație și care de ceva timp tot încerca să se răzbune. Deși cei doi au coborât din autoturism, individul a continuat să le lovească mașina de peste 10 ori. 

Femeia în vârstă de 40 de ani susține că a mai avut probleme cu agresorul. În trecut, pentru că nu a vrut să aibă o relație cu el, acesta i-a tăiat cauciucurile de la mașină și a urmărit-o la locul de muncă. Oamenii legii au emis și un ordin de protecție, dar acesta tot nu a renunțat la amenințări. 

Agresorul este cercetat penal și timp de 4 luni nu mai are voie să se apropie de femeie. 

Mai multe articole despre: