MENIU

Efectele miraculoase ale muzicii

Cântatul cu vocea sau la un instrument îi poate ajuta pe copiii defavorizați să-și îmbunătățească abilitățile de citire, susțin cercetătorii americani, preluați de BBC, informează AGERPRES.

Studiul, prezentat la o întrunire a American Psychological Association, a fost condus de Nina Kraus de la Universitatea Northwestern și a implicat sute de copii care învățau la licee din zone sărace din Chicago și Los Angeles.

După ce au primit timp de un an lecții de muzică, elevii de 9 și 10 ani au avut note constante la citit, spre deosebire de cei cărora nu li s-a predat muzica, și care au avut rezultate școlare mai slabe la această materie. De asemenea, un alt grup de copii care au beneficiat de pregătire muzicală s-au dovedit mai buni în ceea ce privește procesarea imaginilor și sunetelor decât cei care nu au avut parte de lecții similare.

Studiul a relevat că lecțiile de muzică pot crește gradul de concentrare, memoria și atenția copiilor în clasă prin îmbunătățirea funcțiilor lor neuronale.

Mai multe articole despre:
muzică efecte