MENIU

Război Ucraina, ziua 57. Rușii anunță cucerirea Mariupol și susțin că opresc asaltul asupra uzinei: realitatea din teren e alta. Alarmele sună în aproape toată țara - LIVE TEXT

Combinatul Azovstal din Mariupol, după asediul rușilor Foto: Profi Media

Ucraina a aajuns, joi, în cea de-a 57-a zi de război. 80% din teritoriul regiunii Luhansk se află sub controlul Rusiei, anunță un guvernator regional. Rusia anunță, de asemenea, cucerirea Mariupolului, iar Putin spune că oprește asaltul de la Azovstal, dar îi blochează complet pe civilii și militarii ucraineni adăpostiți acolo. Realitatea din teren este alta. Consilierul primarului din Mariupol a anunțat că bombardament și atacuri cu obuze au loc la Azovstal, la lăsarea serii. De altfel, alarmele anti-aeriene s-au auzit în aproape toată țara.

UPDATE 22:15 Parlamentul rus propune ca prizonierii de război ucraineni să fie forțați să doneze sânge soldaților ruși răniți.

Ministrul de Externe Serghei Leonov a propus această "mișcare" în timp ce vorbea cu reporterii, pe 21 aprilie.

UPDATE 22:00 UE s-a angajat să furnizeze arme grele Ucrainei.

Președintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat pentru European Pravda că UE a fost de acord să furnizeze arme grele Ucrainei, subliniind însă că nu vor fi prea multe informații în acest sens.

UPDATE 21:50 Guvernator: Rachete rusești au lovit calea ferată în regiunea Dnipropetrovsk.

Valentyn Reznichenko a spus că nu este clar dacă va fi posibilă reluarea traficului feroviar după ce trei lovituri cu rachete au lovit și „distrus complet” rețeaua feroviară din regiunea Dnipropetrovsk.

UPDATE 21:30 O presupusă groapă comună de lângă Mariupol a fost descoperită cu ajutorul imaginilor de satelit. Imaginile satelitare furnizate de Maxar arată un șanț care are peste 300 de metri lungime, din satul Mangush. Ar putea conține mii de cadavre, a spus Petr Andryushchenko, consilier al primarului orașului.

UPDATE 21:00 O hartă actualizată a ostilităților din Ucraina a fost făcută publică de Ministerul britanic al Apărării.

UPDATE 20:00 Ministerul rus de Externe: Moscova are dreptul să considere transportul cu arme al Statelor Unite și al NATO ca țintă legitimă dacă trece pe teritoriul ucrainean.

UPDATE 19:50 Consilierul primarului din Mariupol a spus că în acest moment au loc bombardamente și atacuri cu obuze la Azovstal, în ciuda faptului că Putin ar fi anulat atacul asupra fabricii.

„Situația este grea, situația este proastă. Nu s-a schimbat de ieri”, le-a spus Zelenskyy reporterilor.

UPDATE 19:30 În centrul Moscovei, un bărbat de 40 de ani, îmbrăcat în adidași albaștri și galbeni, a fost reținut sub acuzația de participare la un miting neautorizat. După cum a spus avocatul său pentru "The Insider", poliția i-a considerat „un mijloc de agitație”.

UPDATE 19:00 i sunt recunoscător Joe Biden și americanilor pentru leadership-ul în sprijinirea poporului ucrainean în lupta împotriva agresiunii ruse. De acest ajutor este nevoie astăzi mai mult decât oricând! El salvează viețile apărătorilor democrației noastre și libertății și ne aduce mai aproape de restabilirea păcii în Ucraina", a transmis președintele Zelenski, după anunțul făcut de liderul de la Casa Albă privind noul pachet de ajutor militar și economic oferit Ucrainei.

UPDATE 18:50 Marea Britanie a interzis importul de argint, produse din lemn, caviar, precum și o serie de alte produse din Rusia.

 

UPDATE 18:33 Primarul orașului ucrainean Mariupol, Vadim Boichenko, a afirmat că forțele rusești „își curăță crimele” în orașul asediat Mariupol și ascund cadavrele în gropi comune în orașul Mangush, în regiunea Donețk.

UPDATE 18:16 Guvernul bulgar este gata să cumpere 750.000 de tone de grâu și 325.000 de tone de semințe de floarea-soarelui de la cultivatorii locali, prin intermediul Bursei de Mărfuri de la Sofia, ca parte a planurilor autorităților de la Sofia de creștere a rezervelor de alimente ale țării, în contextul războiului din Ucraina.

UPDATE 18:00 Premierul ucrainean Denys Shmyhal a vizitat, joi, Casa Albă, chiar înainte ca președintele Joe Biden să prezinte observațiile cu privire la următoarea tranșă a ajutorului SUA pentru Ucraina, a declarat un oficial american, potrivit National Post și Reuters. Potrivit sursei citate, nu a fost clar dacă premierul ucrainean s-a întâlnit sau nu cu liderul de la Casa Albă sau dacă va fi prezent la viitorul anunț. "Misterul" a fost mai apoi elucidat chiar de liderul de la Kiev, care a anunțat, pe Twitter, că s-a întâlnit cu președintele american, în cadrul vizitei sale la Casa Alba. Mai mult, acesta a transmis un mesaj plin de optimist după întrevederea cu Biden.

UPDATE 17:37 O familie care petrecuse ultimele două luni în metrou, unde s-a ascuns de bombardamentele trupelor rusești, a fost evacuată din Harkov la Kiev. 

UPDATE 17:30 Președintele american Joe Biden anunță încă 800 de milioane de dolari, sumă transpusă în arme și ajutor acordat Ucrainei, relatează BBC, pe Twitter. 

UPDATE 17:27 Marea Britanie a anunţat o nouă rundă de sancţiuni care vizează ”atât generalii care comit atrocităţi în prima linie, cât şi persoanele şi întreprinderile care susţin armata lui Putin”, a precizat, joi, Ministerul britanic al Afacerilor de Externe, relatează CNN. Printre cei vizaţi se află şi un general implicat în masacrul de la Bucha.

UPDATE  17:15 Ucraina prelungește legea marțială până pe 25 mai.

Parlamentul ucrainean a votat, pe 21 aprilie, prelungirea legii marțiale cu încă 30 de zile, începând cu data de 25 aprilie.

Ucraina a impus legea marțială la nivel național după ce Rusia și-a început ofensiva pe scară largă, pe 24 februarie.

UPDATE 17:00 Iată un videoclip care arată cum rușii bombardează Harkovul. Trupele rusești s-au stabilit în clădirile rezidențiale din Tsirkuny și lansează rachete în oraș. Cele mai multe ajunge în Saltovka, o zonă rezidențială vastă situată în regiunea de nord-est a orașului Harkov, în estul Ucrainei.

UPDATE 16:45 Morga din Bucha.

Cadavrele sunt aduse aici după ce sunt exhumate și examinate. Unele sunt imposibil de recunoscut și identificat. Imaginile sunt cutremurătoare.

UPDATE 16:43 Predică dură despre Putin la mănăstirea Sihăstria Putnei. "Cei care justifică invazia lui Putin în Ucraina justifică acțiunea unui ticălos", a spus arhimandritul Hrisostom Rădășanu. Monahul a vorbit, totodată, despre sângele vărsat, dar și despre lașitatea celor care nu încearcă să oprească războiul. 

UPDATE 16:34 Descoperire macabră în Spania. Vicepreședintele companiei Novotek, Serghei Protosenia, a fost găsit mort în reședința sa din Costa Brava, alături de soție și de fiica lor. Cazul pare tras la indigo cu cel al fostului vicepreședinte al Gazprombank, găsit mort alături de soția și de fiica sa minoră, într-un apartament din Moscova. 

UPDATE 16:31 Pentru că Rusia nu a reușit să cucerească Ucraina și să schimbe puterea la Kiev, și-a schimbat strategia de război, a declarat de ministrul adjunct al Apărării Anna Malyar. Vorbind despre loviturile constante cu rachete pe teritoriul Ucrainei, oficialul a explicat că agresorul încearcă astfel să exercite presiune psihologică asupra populației civile.

UPDATE 16:30 "Monitorizăm soarta fiecărui ucrainean care a fost deportat forțat în Rusia. Vom face tot posibilul pentru a ne aduce oamenii înapoi, dar înțelegem că nu va fi ușor. Întoarcerea ucrainenilor acasă va fi un alt război cu Rusia - războiul pentru cetățenii noștri", a afirmat, astăzi, consilierul prezidențial Mihailo Podoliak, pe Twitter.

UPDATE 16:24 - Din cauză că Rusia nu a reușit să cucerească Ucraina și să schimbe puterea la Kiev, și-a schimbat strategia de război, a declarat de ministrul adjunct al Apărării Anna Malyar. Vorbind despre loviturile constante cu rachete pe teritoriul Ucrainei, oficialul a explicat că agresorul încearcă astfel să exercite presiune psihologică asupra populației civile.

UPDATE 15:50 - Un alt schimb de prizonieri de război între Rusia și Ucraina a avut loc joi, potrivit anunțului vicepremierului Irina Vereșciuk: 19 ucraineni, dintre care 10 mililtari și 9 civili, potrivit Unian.net

UPDATE 15:30 Lyudmila Denisova, comisarul Radei Supreme a Ucrainei pentru drepturile omului: Trupele ruse deportează cu forța un grup de copii ucraineni în Rusia.

Potrivit acesteia, un grup de adolescenți ucraineni în vârstă de 14-15 ani, din regiunile Donețk și Lugansk, au fost lăsați cu o fundație caritabilă în orașul rus Vladimir, relatează The Kyiv Independent..

UPDATE 15.00 - Rusia a anunţat joi închiderea consulatelor ţările baltice - Letonia, Lituania, Estonia - de pe teritoriul său ca represalii la măsuri similare luate de aceste state care denunţă ofensiva rusă în Ucraina.

UPDATE 14.40 - Parlamentele Estoniei și Letoniei au adoptat declarații în care condamnă genocidul împotriva poporului ucrainean și crimele de război coise de trupele ruse în timpul invadării Ucrainei, anunță Nexta.

UPDATE 14:00 - Ucraina avertizează că va bombarda podul Crimeea pe care Rusia îl folosește ca principală rută pentru livrările militare în războiul pornit în urmă cu două luni. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului de Securitate al Ucrainei, Leksii Danilov, joi, laa un post local de radio - NV, potrivit Ukrinform.net.

UPDATE 13:00 - Vicepremierul ucrainean Irina Vereșciuk ceree Rusiei organizarea unui culoar umanitar pentru evacuarea celor blocați în uzina din Mariupol - Azovstal. Cererea lui Vereșciuk vine după ce Vladimir Putin a anunțat capturarea Mariupol și a ordonat încetarea asaltului asupra combinatului dar a impus blocada totală a celor ascunși înăuntru. Vereșciuk a precizat că la Azovstal s-ar afla aproximativ 1.000 de civili i 500 de soldați ucraineni răniți, potrivit Nexta.

UPDATE 10:50 - Putin anunță cucerirea orașului Mariupol și ordonă încetarea asaltului asupra combinatului Azovstal. Președintele rus ordonă, în schimb, asediul asupra civililor și millitarilor ucraineni refugiați în uzină. Aceștia sunt complet blocați în subteranele fostei fabrici de oțel.

UPDATE 10:00 - Operațiunea de evacuare a mai multor civili din Mariupol a reușit miercuri, a anunțat vicepremierul Irina Vereșciuk. Într-un mesaj pe contul de Telegram, aceasta a declarat că mai multe persoane au reușit să scape miercuri din orașul asediat în patru autobuze printr-un coridor umanitar. Acestea au înnoptat în Berdiansk și au pornit, joi dimineață, spre Vasylivka și sunt așteptate în Zaporojie.

UPDATE 9:50 - Alte morminte au fost descoperite în Borodianka de Poliția din regiunea Kiev, cu cadavrele a 9 localnici, uciși în timpul ocupației ruse. Este vorba de doi bărbați de 35 de ani, a unei fete de 15 ani, precum și de alți patru bărbați și două femei, potrivit Nexta.

UPDATE 9:00 - Liderul cecen Kadîrov a promis că va prelua joi controlul asupra combinatului Azovstal 

Liderul cecen Ramzan Kadîrov a promis, din nou, că va prelua joi controlul asupra combinatului siderurgic Azovstal, din oraşul asediat Mariupol. De la debutul asediului, Kadîrov a anunțat de aproape 30 de ori că va prelua controlul orașului-martir.

UPDATE 7:00 - Rușii continuă atacul asupra uzinei din Mariupol

Forţele ruse continuă atacul asupra fabricii de oţel din Mariupol şi au capturat parţial două oraşe cheie din prima linie din est, Rubijne şi Popasna, afirmă un think tank de top al apărării din SUA, citat de BBC. Nu s-au făcut încă progrese teritoriale majore, a adăugat acesta, dar trupele ruse continuă să atace în regiunile populate Harkiv şi Herson, mai spune sursa citată.

UPDATE 6:30 Ucraina propune Rusiei negocieri la Mariupol

Ucraina a propus Rusiei o "sesiune specială de negocieri" la Mariupol, oraşul-port asediat de la Marea Azov, pentru a salva "civili şi militari", informează The Guardian.

"Suntem pregătiţi să organizăm o sesiune specială de negocieri la Mariupol. Pentru a-i salva pe băieţii noştri, (batalionul) Azov, soldaţi, civili, copii, vii şi răniţi. Pe toată lumea", a scris pe contul său de Twitter Mihailo Podoliak, consilier al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.

Unităţile militare ruse controlează în prezent 80% din regiunea Lugansk aflată în estul Ucrainei, a declarat, pe Telegram, miercuri seara, guvernatorul regional Serhii Haidai.

El a spus că Rubijne şi Popasna din regiunea Lugansk sunt „parţial” sub controlul Rusiei. Sunt lupte intense de săptămâni întregi. De asemenea, bombardamentele s-au înmulţit aici, a adăugat Haidai.

Un înalt oficial de la Kiev a acuzat Comitetul Internațional al Crucii Roșii că lucrează „concertat” cu Rusia în Ucraina, acuzație pe care organizația a negat-o. Avocatul Poporului, Lyudmyla Denisova, a criticat anunțul făcut luna trecută de Crucea Roșie cum că ar urma să deschidă o filială în regiunea Rostov, din sudul Rusiei, pentru a ajuta refugiații ucraineni. Aceștia au fost între timp deportați forțat în Rusia.