MENIU

Premierul Greciei, tur de forţă prin Europa. Cadoul inedit primit de la omologul italian

La Roma, premierul italian i-a oferit lui Tsipras o cravată

Noul premier grec îşi continuă turul de forţă prin cancelariile europene. Alexis Tsipras a fost primit azi la Bruxelles de cei trei capi ai Uniunii, preşedintele Comisiei, preşedintele Consiliului şi cel al Parlamentului European. N-a zăbovit prea mult în Belgia, căci este aşteptat la Paris. Ieri s-a aflat la Roma, unde a discutat cu omologul său italian şi de unde nu a plecat cu mâna goală. Pe lângă promisiuni de cooperare, Tsipras a primit şi o cravată, ca simbol al unei rezolvări rapide a crizei din Grecia.

Demonizat înaintea alegerilor drept posibil călău al monedei euro şi băiatul rebel al austerităţii, liderul stângii radicale din Grecia, devenit între timp premierul ţării, este primit cu braţele deschise peste tot.

"Un prim-ministru elen care călătoreşte prin Europa pentru a se întâlni cu oficiali locali şi cu cei ai instituţiilor europene este un prim-ministru care militează pentru cooperarea europeană şi nu pentru individualizarea Greciei", a declarat MARTIN SCHULZ, preşedintele Parlamentului European.

Alexis Tsipras şi-a început turneul european în Cipru, concomitent cu ministrul de Finanţe care a mers la Paris. Ambii au primit până acum asigurări că vor beneficia de sprijin în renegocierea împrumutului fabulos luat de la FMI, UE şi Banca Centrală Europeană, deşi până acum la nivel european nimeni nu părea dispus să facă vreo concesie.

"Noi vrem să corectăm acest format de negociere, nu să-l distrugem. Sunt conştient că Uniunea Europeană are un lung istoric al neînţelegerilor, dar în final s-a ajuns mereu la un compromis. Suntem dispuşi să lucrăm în acest sens, să lucrăm la o înţelegere unanim acceptată, la un compromis pentru viitorul nostru comun", a spus ALEXIS TSIPRAS.

La Roma, premierul italian s-a întrecut în metafore şi la finalul unei conferinţe de presă cu omologul elen i-a oferit acestuia o cravată.

"Alexis a spus foarte frumos că nu va purta cravată până când Grecia nu va depăşi perioada de criză. Când va sosi acel moment, pentru că acel moment va sosi, Alexis va putea folosi o cravată italiană", a spus MATTEO RENZI.

Alexis Tsipras, ca mai toţi membrii cabinetului său, a rupt protocolul vestimentar al demnitarilor şi nu poartă niciodată cravată. La fel de rebel este şi ministrul de Finanţe care a apărut la toate întâlnirile cu omologii săi europeni îmbrăcat în ţinute neoficiale.

Mai multe articole despre:
turneu Grecia Roma cravată Matteo Renzi Alexis Tsipras