Mii de oameni pe străzi. Clădirea partidului comunist din Cuba, distrusă
Protestele pe fondul crizei energetice din Cuba se intensifică. Afectați de penele frecvente de curent care afectează întreaga insulă, tot mai mulți cubanezi ies la ferestre sau pe străzi pentru a-și exprima furia față de regimul autoritar. Aceștia îl consideră responsabil pentru degradarea dramatică a condițiilor de trai.
Mii de oameni în stradă din cauza penelor de curent
În numeroase orașe ale țării, cubanezii bat în oale și tigăi pentru a protesta față de regimul autoritar. În orașul Moron din apropierea coastei de nord-est a insulei, manifestațiile au degenerat în violențe. Sute de persoane au atacat sediul local al Partidului Comunist, au devastat clădirea și au incendiat mobilierul scos în stradă.
Potrivit martorilor și imaginilor publicate pe rețelele sociale, protestatarii au scandat împotriva regimului în timp ce se confruntau cu forțele de ordine. Ulterior, mulțimea s-a deplasat către birourile Partidului Comunist, unde furia acumulată în ultimele luni a izbucnit.
Criza energetică s-a accentuat dramatic după căderea regimului venezuelean condus de Nicolás Maduro. Rețeaua electrică a Cubei, învechită și subfinanțată, a început să cedeze. Rezultatul: pene de curent prelungite și restricții severe în aproape toate domeniile. Analiștii avertizează că autoritățile de la Havana vor aplica cele mai dure pedepse pentru protestatari.