Scandal URIAȘ. Miniștrii nu se înțeleg pe banii pentru pensionari
Este scandal uriaș pe veniturile românilor! În timp ce ministrul Muncii spune că s-au găsit bani pentru finanțarea întregului pachet social pentru cei vulnerabili prin amendamentul depus la buget, ministrul de Finanțe spune că nu putem adopta amendamente care ar putea crește deficitul, iar un capitol bugetar nu înseamnă o sursă de finanțare.
Ministrul Muncii: „Amendamentul are o sursă clară de finanțare!”
„Principalul mesaj pe care îl dă Parlamentul ține de amendamentul Partidului Social-Democrat referitor la pachetul de solidaritate.
Un pachet care avea în vedere creșterea veniturilor a 2,8 milioane de pensionari și a aproape 300 de mii de copii din familii monoparentale, copii din familii cu venituri foarte reduse sau copii cu dizabilități.
Amendamentul se referă la capitolul acțiunii generale din bugetul Ministerului Finanțelor, dar au fost nenumărate ocazii.
Ba da, e o sursă foarte clară, este capitolul bugetar explicit, distinct, clar.”, a declarat Florin Manole - ministrul Muncii.
Ministrul de Finanțe: „Un capitol bugetar nu e sursă de finanțare!”
„Nu putem să acceptăm amendamente care ar putea să deraieze de la angajamentele deja asumate și suntem foarte atenți și la tipul de amendamente depuse, astfel încât acestea să aibă o sursă certă de finanțare, o sursă serioasă de finanțare.
Sursele incerte de finanțare nu înseamnă că acele amendamente pot fi adoptate, astfel încât să nu ne pună în pericol întreaga traiectorie.
Un capitol bugetar nu înseamnă că reprezintă o sursă de finanțare pentru că în spatele fiecărui capitol bugetar noi deja avem niște cheltuieli prognozate pentru anumite lucruri, care nu pot fi o sursă, pentru că dacă luăm niște bani dintr-un loc, va trebui să-i acoperim.”, a zis Alexandru Nazare - ministrul de Finanțe.