MENIU

Bilanț tragic după incendiul din Moscova: cel puţin 5 morţi – Autoritățile sunt în alertă

Sursa foto: Twitter

Cel puţin cinci persoane au murit în urma incendiului care a izbucnit duminică la un depozit situat în centrul Moscovei, lângă trei mari gări feroviare, au anunţat serviciile pentru situaţii de urgenţă.

Focul s-a declanşat în după-amiaza zilei de duminică, însă nu a putut fi stins decât spre seară.

„Din nefericire, în timpul inspectării dărâmăturilor, au fost găsiţi cinci morţi şi o persoană a fost rănită", au anunţat duminică seara serviciile pentru situaţii de urgenţă din capitala rusă.

Comitetul de Anchetă rus a informat cu privire la un număr "nedeterminat de victime" şi a imputat incendiul unei "încălcări a normelor anti-incendiu".

Agenţiile de presă ruse evocă până la şapte morţi în urma acestui incendiu.

Incendiile accidentale sunt frecvente în Rusia, cauzate adesea de caracterul vetust al echipamentelor sau de nerespectarea normelor de securitate.

Mai multe articole despre:
incendiu moscova incendiu depozit