Haos în COALIȚIE: administrațiile locale, încă în aer
Coaliția de guvernare se întrunește săptămâna viitoare pentru a discuta din nou despre lista concedierilor din administrația locală, reforma care se află în negocieri pe masa Guvernului de MAI BINE DE O LUNĂ.
Premierul Ilie Bolojan și social-democrații nu reușesc să se pună de acord. Șeful Executivului vrea în continuare demisii cu miile, în timp ce social-democrații vor reduceri de cheltuieli.
Deși nu au ajuns la un numitor comun privind reforma administrației care face parte din pachetul 2 de măsuri, Guvernul pregătește al treilea pachet de măsuri de austeritate.
Concedierile din administrația locală, pe masa Guvernului
În doar câteva zile, urmează să aibă loc această ședință a Coaliției de guvernare, o ședință extrem de importantă, având în vedere că această reformă a administrației locale se află pe masa Coaliției de mai bine de o lună. Politicienii nu reușesc să ajungă la un numitor comun.
Ilie Bolojan insistă și merge cu planul de a reduce 10% din posturile ocupate din administrația locală. Social democrații se opun pentru că susțin că tăierea de locuri de muncă, 13.000 de oameni care ar urma să-și piardă locurile de muncă, nu este soluția.
Potrivit surselor Realitatea PLUS, partidul Social Democrat vine cu propunerea să se reducă 5% din cheltuielile din primării, în paralel cu o reducere de alte 5% la capitolul bunuri și servicii. O variantă care a fost respinsă de Ilie Bolojan.
În tot acest timp, deși nu au terminat cu pachetul numărul 2 din care face parte și această reformă a administrației locale, Ilie Bolojan pregătește pachetul cu numărul 3 de măsuri de austeritate. Un pachet din care vor face parte măsuri pentru comasarea unor instituții publice, însă totodată și interdicția ca angajații statului să poată cumula pensia cu salariul. În tot acest timp, Sorin Grindeanu, liderul PSD, susținea că se va opune acestor negocieri pentru acest pachet de măsuri. Urmează negocieri cu tensiune, așa cum s-a întâmplat și până acum în coaliția de guvernare.