MENIU

"Wind of Change", hitul reformelor lui Gorbaciov, modificat pentru a nu glorifica războiul lui Putin

Trupa germană Scorpions a luat decizia radicală de a modifica versurile celui mai mare hit al său, "Wind of Change", pentru a nu fi interpretat ca o glorificare a Rusiei lui Vladimir Putin. Astfel, versurile au fost rescrise pentru a exprima solidaritatea cu Ucraina. Piesa, lansată în perioada reformării regimului sovietic, a devenit un imn al schimbărilor ce au dus la prăbușirea comunismului în Europa Centrală de Est, în 1989.

Versurile clasicei balade Scorpions - “Wind of Change” au fost inspirate de atmosfera de la primele concerte ale formației în Uniunea Sovietică, în 1988 și de show-ul triumfal de la Festivalul Păcii Moscova, din 1989.

Astfel, pasajul “I follow the Moskva/Down to Gorky Park/Listening to the wind of change" a fost modificat în “Now listen to my heart / It says Ukrainia /Waiting for the wind to change.”

"M-am gândit că nu e cazul să glorificăm Rusia cu astfel de versuri. Și am vrut să transmit un semnal clar că susținem Ucraina în această situație extrem de dificilă, a afirmat solistul Scorpions Klaus Meine, într-un interviu pentru portalul de știri ucrainean TCH.