"Viclenia lui Boia: îi ridică mingea la fileu lui Dodon în Chișinău"

Aceste declarații – de la reprezentantul Statelor Unite de la Chișinău, secondat de Lucian Boia plus o șleahtă de analiști de la București care îi susțin – au în realitate un singur beneficiar: Igor Dodon, candidatul socialiștilor la președinția Republicii Moldova, scrie George Damian.

Acesta are un program electoral bine articulat: apropierea Republicii Moldova de structurile Uniunii Vamale coordonate de Rusia, renegocierea/ suspendarea (de fapt anularea) Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană plus o linie de acțiune identitară internă agresivă: promovarea limbii moldovenești, excluderea istoriei românilor din școli și combaterea ideilor unioniste în Republica Moldova.

James D. Pettit și Lucian Boia (plus toți cei care le motivează/ explică declarațiile) se transformă astfel în agenți electorali ai lui Igor Dodon. Dacă în anul 2014 Igor Dodon a obținut majoritatea voturilor cu ajutorul unei fotografii în care apărea la masă cu Vladimir Putin, fotografie care a fost prezentă pe toate gardurile Republicii Moldova, în 2016 se pare că Dodon are șanse să obțină voturi cu sprijinul ambasadorului SUA, al celui mai vândut istoric de la București și al unei șleahte de idioți utili. Toate aceste declarații care îi susțin programul identitar sunt preluate de Igor Dodon și multiplicate până la saturație, lăsându-i în offside pe majoritatea românilor și pro-europenilor din Republica Moldova, creând falsa impresie că sunt din nou trădați deoarece proiectul identitar moldovenist clocit în perioada sovietică ar fi preluat integral de cancelariile occidentale și – oroare supremă! – chiar de cercurile intelectuale din România. Aglomerarea de opinii pro-moldoveniste exprimate de nume sonore românești este de natură să descurajeze orice fel de eforturi de recuperare identitară.

Dar să vedem argumentarea istoricului Lucian Boia în sprijinul ambasadorului James D. Pettit:

A spus că (James D. Pettit) Republica Moldova nu e România, a spus că are o istorie specifică şi are o istorie specifică, pentru că până la 1812 e aceeaşi istorie, nu cu a României, ci cu a Moldovei, România există abia de la 1859, trebuie să fim conştienţi de acest lucru, iar de două secole încoace, istoria Republicii Moldova e sensibil alta faţă de istoria României şi asta a marcat-o din toate punctele de vedere. România, sigur că e apropiată de Basarabia, au pornit dintr-un trunchi comun, dar nu poţi să spui că Basarabia este România. Afirmaţia corectă e că Basarabia nu e România sau că e aproape de România, dar nu e identică, nu sunt acelaşi lucru. Asta este. Ce s-a putut în 1918 nu s-a mai putut la 1989 sau la 1990, din mai multe motive, contextul internaţional cu totul altul şi Rusia, care îşi are interesele ei în zonă, dar mai ales şi asta nu se spune, din pricina faptului că basarabenii, să le spunem aşa, într-o majoritate evidentă, nu vor să se unească cu România. Problema nu este ce vrea România aici, ci dacă vor ei să se unească cu România. Cei mai mulţi preferă să trăiască într-o Republică Moldovă independentă.

Întreaga argumentație a lui Lucian Boia este falsă, de la primul până la ultimul rând. În primul rând, ca și în cazul lui James D. Pettit, se suprapun fără diferențiere câteva planuri, într-o confuzie greu de cernut. Despre ce vorbim? Despre Republica Moldova (apărută în 1991)? Despre principatul medieval al Moldovei (1346-1859)? Despre conceptul istoric ”Basarabia” care are origini osbucre și definiri extrem de diverse în realitatea geografică? Despre regiunea Moldova, parte a statului România? Această confuzie întreținută conștient (nu-mi pot imagina că un profesor universitar ca Lucian Boia nu face diferențele de mai sus și nu realizează care sunt consecințele unui astfel de eșec) marchează întregul raționament.

Boia spune că până la 1812 istoria Republicii Moldova este aceeași cu istoria principatului medieval Moldova și afirmă că România a apărut abia în 1859. De fapt denumirea statului creat în 1859 era ”Principatele Unite ale Țării Românești și Moldovei”, România a devenit denumirea oficială a statului abia după 1877, la declararea independenței. Nu este nici o problemă aici, entitățile statale își modifică denumirile și teritoriile, asta este respirația istorică. Ceea ce noi numim azi oficial Federația Rusă a purtat numeroase denumiri de-a lungul secolelor: 1280-1547 Marele Ducat al Moscovei, 1547-1721 Țaratul Moscovei, 1721-1917 Imperiul Tuturor Rusiilor, 1917- Republica Rusă, 1917-1922 Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă, 1922-1991 – Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste. Istoria tuturor acestor state este cunoscută drept ”istoria Rusiei”, nimeni nu îndrăznește să promoveze o argumentare de genul celei a lui Lucian Boia.

Același fenomen îl putem constata dacă privim cu atenție istoria tuturor entităților statale – își schimbă denumirea și componența, însă asta nu duce în majoritatea cazurilor la confuzii identitare. Istoria Republicii Moldova dinainte de 1991 este istoria unui teritoriu locuit de români care a fost ocupat de ruși și a făcut obiectul mai multor dispute – teritoriul dintre Prut și Nistru face parte inseperabil din istoria românilor. Respingând acest fapt obiectiv Lucian Boia nu se poate situa decât de partea celor care susțin existența unei limbi moldoveneși și a unei identități etnice moldovenești separată de cea română.

În paragraful următor Boia schimbă planurile și vorbește de Basarabia, care nu ar avea nici o legătură cu România. Termenul ”Basarabia” este poate cel mai confuz dintre toate cele care se referă la spațiul dintre Prut și Nistru. În general este favorizat în România deoarece reprezintă o diferență între regiunea istorică Moldova și entitatea care se numește Republica Moldova. Însă dacă Republica Sovietică Socialistă Moldovenească nu prea are legătură cu România din punct de vedere istoric, atunci termenul de Basarabia are extrem de multe legături, încă din evul mediu.

Confuzia lui Lucian Boia merge mai departe în momentul în care vorbește de ”basarabeni”. Cine sunt ”basarabenii”? Este mai degrabă o denumire colocvială pentru românii dintre Prut și Nistru, folosită majoritar în România, care are mai degrabă un sens al provenienței dintr-o regiune, nu un sens identitar. Boia încearcă să evite capcana moldovenistă și să afirme o identitate ”moldovenească” separată de cea română și folosește termenul confuz de ”basarabean” – o denumire colocvială nu prea are ce să caute într-o argumentație făcută de un profesor universitar. Însă încă o dată, precizia termenilor nu este punctul forte al afirmațiilor lui Lucian Boia. Concluzia acestuia este însă cea care contează: ”basarabenii”, indiferent cine și ce sunt ei, nu vor să se unească cu România.

Dincolo de părerile lui Lucian Boia, sondajele din Republica Moldova indică un procent de unioniști situat între 20-30%. Și aici ne întoarcem la esența chestiunii: ambasadorul american spune că unionismul nu este o opțiune pentru Republica Moldova, Lucian Boia motivează această afirmație din poziția lui de cel mai vândut istoric din România, Igor Dodon intră în campania electorală cu un program care promite politici de eliminare a oricăror discuții identitare, în Republica Moldova vor rămâne doar moldovenii și limba moldovenească. Între timp rezutatele recensământului din 2014, extrem de problematic din punctul de vedere al chestiunii identitare, stau amânate până la Paștele Cailor, când va fi acesta să fie.

Însă ce ne facem cu dreptul la opinie? Ce ne facem cu dreptul la liberă exprimare? Va susține ambasadorul american o represiune publică a 20-30% din populația Republicii Moldova, indiferent dacă o astfel de represiune va fi aplaudată de Lucian Boia și șleahta de idioți utili de la București?