MENIU

Vând tot. Americanii de la Fondul Proprietatea renunță la o nouă felie din OMV Petrom

Americanii de la Fondul Proprietatea scot la vânzare un nou pachet de acțiuni deținut la OMV Petrom, după ce anul trecut au renunțat la 6,4% din compania austriacă. Fondul își păstrează totuși o participaţie de 10% la Petrom.

Fondul Proprietatea (FP), al doilea cel mai tranzacţionat emitent de pe piaţa de capital de la Bucureşti, scoate la vânzare un pachet de acţiuni reprezentând 2,56% din compania OMV Petrom (SNP) printr-un plasament privat accelerat adresat investitorilor instituţionali.

Potrivit Ziarului Financiar, valoarea pachetului îndreptat către înstrăinare de către cei de la Fondul Proprietatea valorează 425 milioane lei (92 milioane euro).

"Procesul de plasament va fi demarat imediat", se arată în comunicatul Fondului Proprietatea.

Deal-ul este executat de Goldman Sachs, Wood şi BCR.

Fondul va rămâne cu o participaţie de 10% în cadrul celui mai valoros emitent local listat pe piaţa bucureşteană, în condiţiile în care acestă ofertă de plasament va fi încheiată cu succes.

FP a mai vândut în toamna anului trecut 6,4% din OMV Petrom, echivalentul a 3,6 miliarde de acţiuni, pentru aproximativ 760 milioane lei.

Mai multe articole despre:
Fondul proprietatea FP OMV Petrom