MENIU

VACANŢA DE PAŞTE. Pentru ce ţări şi-au luat românii bilete

Românii vor merge mai ales în Bulgaria şi Grecia

VACANŢA DE PAŞTE. Bulgaria, Grecia, Turcia şi Israel sunt destinaţiile externe preferate de românii care vor călători în VACANŢA DE PAŞTE, în timp ce în România cei mai mulţi vor alege Bucovina şi Valea Prahovei, a declarat marţi Corina Martin, vicepreşedintele Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism din România, într-o conferinţă de specialitate.

VACANŢA DE PAŞTE. ,,Staţiunile balneare sunt, de asemenea, solicitate în perioada Sărbătorilor Pascale, în special Băile Felix, Sovata, Covasna. Am pregătit pachete speciale, începând de la 395 lei/persoană pentru trei nopţi de cazare cu masa de Paşte, în Băile Felix. În acest an a crescut mult oferta societăţilor balneare pentru astfel de pachete, inclusiv în cadrul Târgului de Turism al României (TTR)', a precizat Rodica Pencea, secretar general al Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România, în conferinţa de deschidere a TTR.

Târgul de Turism al României va reuni, în perioada 13 - 16 martie, un număr de 280 de companii din 24 de ţări, pe o suprafaţă expoziţională de aproximativ 16.000 de metri pătraţi.

VACANŢA DE PAŞTE. Reducerile promise de operatorii din turism pornesc de la 10% şi pot ajunge chiar şi până la 50% în cazul ofertelor early booking.

Deşi Grecia, Spania, Turcia şi Bulgaria rămân printre destinaţiile preferate ale românilor, conform agenţiilor de turism, operatorii au pregătit şi destinaţii exotice pentru acest an. Cei care vor să viziteze India vor plăti aproximativ 1.000 de euro de persoană pentru un sejur de 10 zile, iar un circuit de 9 zile în China porneşte de la 900 de euro.

Vizitatorii vor regăsi la Târgul de Turism al României pachete speciale pentru familii, iar copii beneficiază de până la 25% reducere la costul biletului şi al cazării pentru excursiile la Disneyland Paris.

Pentru doritorii de vacanţe autohtone, hotelurile şi pensiunile atât de pe litoral cât şi din zonele de munte sunt pregătite să primească turiştii în timpul vacanţei pentru Sărbătorile Pascale dar şi pe timpul verii. În acest an revin în atenţie staţiunile balneoclimaterice, care au beneficiat de investiţii semnificative în ultimul timp.

Târgul de Turism al României este organizat de Romexpo în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România, Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România, Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC) - Romania şi Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc.

În aceeaşi perioadă, la Romexpo, vor mai avea loc Festivalul de spiritualitate, medicină alternativă şi terapii complementare dar şi IMM Forum, cel mai complex eveniment B2B din România adresat IMM-urilor.

Programul de vizitare va fi, în perioada 13 - 15 martie 2014, între 10,00 - 18,00, iar în data de 16 martie, între orele 10,00 - 16,00. Preţul biletului de intrare este de 15 lei.

Mai multe articole despre:
vacanţa de Paşte