MENIU

The Economist: Ponta a curtat investitori în America. Le-a vorbit de DNA

<p>Articol The Economist: Cleaning up</p>

Revista „The Economist” publică în ediția de săptămâna aceasta un articol despre corupția din România intitulat „Curățenie generală” în care este remarcată activitatea Direcției Naționale Anticorupție.

„Românii au crezut că Elena Udrea, fostul ministru al turismului, era prea puternică pentru ca procurorii să se atingă de ea. Fosta soție a unui bogat om de afaceri e o protejată a lui Traian Băsescu, fostul președinte. Și cu toate acestea, DNA a arestat-o pentru că ar fi ajutat la spălarea a milioane de dolari pe care fostul soț i-ar fi făcut din vânzarea de software către guvern la suprapreț", scrie The Economist.

Potrivit Digi24.ro, publicația străină apreciază că punerea sub urmărire penală a Elenei Udrea este un punct important marcat de DNA, care încet-încet îi convinge pe observatori că face progrese în combaterea corupției.

„Procurorul-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, o vedetă a baschetului în adolescență, a lucrat în magistratură înainte de a obține funcția, în aprilie 2013. Unii s-au temut că nu va reuși să protejeze reputația DNA, dar în realitate, ritmul cazurilor de corupție la nivel înalt s-a accelerat. (...) Peste 90 la sută dintre punerile sub acuzare s-au soldat cu condamnări", precizează The Economist. Mai multe...

Mai multe articole despre:
DNA investitori Victor Ponta Ponta vizită SUA