MENIU

Stratul de zăpadă a ajuns la 7 centimetri la Bâlea Lac și ar putea atinge 30-40 de centimetri în zilele următoare

Stratul de zăpadă a ajuns la 7 centimetri la Bâlea Lac și ar putea atinge 30-40 de centimetri în zilele următoare

La Bâlea Lac, aflat la peste 2.000 de metri în Munții Făgăraș, stratul de zăpadă măsoară deja șapte centimetri. Administrația Națională de Meteorologie a precizat că acesta ar putea crește de 4-5 ori în următoarele zile, atingând 30-40 de centimetri sau chiar mai mult.

Meteorologii anunță că începând de joi intră în vigoare un cod portocaliu pentru Munții Făgăraș, valabil pentru altitudini de peste 1.500 de metri. Se așteaptă ninsori abundente, viscol și depuneri consistente de zăpadă, în special pe crestele montane din județul Sibiu.

Prognoza pentru mai multe județe montane
„În zona de munte a județelor Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Hunedoara, Alba și Sibiu, la altitudini de peste 1.600 de metri, va ninge abundent și se va depune strat consistent de zăpadă de 30-40 de centimetri,” informează ANM.

Prima ninsoare la munte: recomandările Salvamont Sibiu pentru o drumeție în siguranță

Sfaturi pentru turiști și drumeți

Turiștii care intenționează să urce în zona montană sunt sfătuiți să se informeze asupra condițiilor meteo și să se echipeze corespunzător. Recomandările vizează atât haine adecvate, cât și încălțăminte de iarnă și echipamente de protecție.

Accesul la Bâlea Lac

Accesul la Bâlea Lac se face pe Transfăgărășan. În funcție de condițiile meteo, circulația poate fi realizată doar cu anvelope de iarnă.

Pe lângă Bâlea Lac, întregul sector montan va fi afectat de ninsori și temperaturi scăzute, ceea ce poate influența drumețiile, activitățile outdoor și transportul montan.

Iarna își arată colții de la începutul lui octombrie. Jumătate de țară, sub Coduri Portocalii si Galbene de vreme extremă