Rugăciunea pe care trebuie să o rostești de Izvorul Tămăduirii. Este extrem de puternică și te va scăpa de rele
În vinerea din Săptămâna Luminată, creștinii ortodocși prăznuiesc sărbătoarea Izvorul Tămăduirii. Aceasta își are originea într-o legendă despre o minune petrecută lângă un izvor aflat în apropierea Constantinopolului, care spune că un orb și-ar fi recăpătat vederea după ce s-a spălat pe ochi cu apa acestui izvor. Potrivit tradiției, orbul a fost condus până acolo de Leon, viitor împărat al Bizanțului (457–474), căruia îi ceruse apă. La rândul său, Leon ar fi fost îndrumat de glasul Maicii Domnului. Ulterior, ajuns împărat, Leon I a ridicat în acel loc o biserică din zid, clădirea actuală datând din anul 1835.
Izvorăște-mi acum, Izvorule, Fecioară de Dumnezeu Născătoare, dându-mi darul cuvântului, ca să laud izvorul tău, care izvorăște viață și har credincioșilor; că tu ai izvorât pe Cuvântul Cel într-un ipostas.
Hristos a Înviat din morți!
Locaș de tămăduire mai presus de fire se arată tuturor biserica ta cea sfântă, Fecioară! Că din moarte vădită ridică lămurit pe credincioșii care aleargă la dânsa și izvorăște tuturor mângâierea cea din belșug.
Hristos a Înviat din morți!
Din ceruri reverși nouă daruri fără împuținare, ceea ce ești cu adevărat una; căci pe cel orb îl faci să vadă lumina, prin tina cea nouă, strigând tu de sus către Leon, mai presus de gând.
Hristos a Înviat din morți!
Bucură-te, Marie, bucură-te, ceea ce ești laudă de obște și cinstită a neamului omenesc! Că Ziditorul tuturor peste tine S-a pogorât vădit, ca o picătură, arătându-te izvor nemuritor, dumnezeiască Mireasă, potrivit sursei.