MENIU

SOLUȚIA Bruxelles pentru criza energetică: Statele UE vor cumpăra, la comun, gaze naturale - Când se anunță oficial

SOLUȚIA Bruxelles pentru criza energetică: Statele UE vor cumpăra, la comun, gaze naturale - Când se anunță oficial

Soluția găsită de Comisia Europeană pentru criza energetică. Bruxelles va propune achiziții comune de gaze naturale pentru a forma rezerve strategice, ca răspuns la creșterea prețurilor la energie.

Soluție neașteptată de la Comisia Europeană după ce preţurile europene la gaze naturale şi electricitate au atins valori record în luna octombrie, pe fondul livrărilor limitate şi al cererii crescute de energie apărute după ce economiile din întreaga lume şi-au revenit după pandemie. Între timp, preţurile au mai revenit de la valorile record însă în ultimele săptămâni au crescut din nou odată cu temperaturile reduse şi importurile mai mici decât se preconiza din Rusia.

Creşterea preţurilor la energie a determinat guvernele din statele membre UE să recurgă la subvenţii şi reduceri de taxe, în ideea de a-i proteja pe consumatori de facturile mari, iar unele ţări au propus chiar un sistem comun de achiziţii de gaze naturale la nivelul UE.

Comisia Europeană urmează să propună un sistem de cumpărare la comun. Statele membre UE vor achiziţiona, la comun, gaze naturale pentru a forma rezerve strategice, o măsură elaborată ca răspuns la creşterea preţurilor la energie, se arată într-un document trimis spre consultare țărilor UE înaintea summitului de săptămâna aceasta, potrivit unor surse Reuters, citate de agerpres.ro. Agenția internațională de presă menționează că o propunere de revizuire a regulilor de pe piaţa europeană a gazelor, ce urmează a fi publicată miercuri de Comisia Europeană, prevede tocmai înfiinţarea unui sistem comun de achiziţii de gaze naturale.

„Propunerea va include un cadru pentru achiziţionarea comună de stocuri strategice de gaze de către entităţile reglementate, pe o bază voluntară. Acest sistem va contribui la măsuri coordonate la nivelul UE, în situaţiile în care există o urgenţă la nivelul întregii Uniuni”, se precizează în documentul trimis de Comisie către statele membre, înaintea summitului de joi al liderilor UE.

„Statele membre, printr-o cooperare comună la nivel regional, ar trebui să se poată baza pe depozitele din alte ţări, în caz de nevoie. Depozitele de gaze ar urma să devină parte a evaluării riscurilor la adresa securităţii aprovizionării cu gaze, inclusiv riscurile care au legătură cu deţinerea infrastructurii de stocării de către entităţi străine de către ţările UE”, se mai arată în document.

În perioada octombrie-noiembrie anul curent, importurile de gaze din Rusia în UE au fost cu 25% mai mici decât în perioada similară a anului trecut, în timp ce facilităţile de depozitare a gazelor deţinute de Gazprom pe teritoriul UE sunt la un nivel semnificativ mai scăzut comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Președintele  Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anuțat deja că va prezenta la începutul anului viitor o strategie pentu dialog internațional privind domeniul energiei pentru a ajuta statele europene.

România a propus, la începutul lunii octombrie, alături de Cehia, Franța, Grecia și Spania, o abordare pe cinci piloni pentru gestionarea scumpirilor la nivelul Uniunii Europene, potrivit declarației comune transmise de miniștrii economiei și finanțelor din cele cinci state membre.