MENIU

S-a terminat! Minciunile din CV-uri vor fi depistate automat

Minciunile din CV vor fi depistate automat

Mare atenţie la minciunile din CV: acestea vor putea fi depistate pe viitor.

Ce-ar fi să îţi revizuieşti puţin CV-ul de pe LinkedIn dacă te ştii cu musca pe căciulă? Dacă ţi-ai ai pus informaţii mincinoase, fie despre parcursul profesional, fie despre compania pentru care lucrezi, ai putea fi dat de gol.

LinkedIn ţi-ar putea verifica în curând CV-ul, scrie Cariereonline.ro. Reţeaua de socializare a profesioniştilor a depus un brevet pentru un sistem de fact checking, care compară informaţiile furnizate de membrii reţelei cu alte informaţii disponibile pe internet.

Sistemul se numeşte Interactive Fact Checking şi ar trebui să arate atât dacă datele din CV sunt adevărate, cât şi să permită interacţiunea cu utilizatorul de LinkedIn, astfel încât să poată fi integrate noi elemente în CV.

Cele mai bune sfaturi de carieră de care NU ai auzit. Până acum!

Am auzit cu toții de ele, iar unele dintre aceste sfaturi chiar sunt de apreciat. Cu toate acestea, o întrebare lansată pe Quora a strâns niște răspunsuri pe care nu le-am auzit prea des niciunul dintre noi. Și asta le face cu adevărat interesante și de luat în seamă. Ele sunt idei practice care ne pot face viața la muncă mult mai ușoară decât până acum.

Acceptă primele invitații la prânz alături de colegi

Riscul este ușor de văzut. Dacă nu te integrezi relativ repede în noua structură, riști să fii catalogat drept un outsider. Orice nou job vine și cu provocări de integrare.

Nu lasă impresia că ești prea ocupat

De multe ori cei mai buni angajați nu sunt promovați și pentru că și-au luat prea multe proiecte de care să se ocupe. Asta îi face mai stresați, mai predispuși la dezorganizare și, implicit, mai puțin apți pentru o promovare.

Mai multe articole despre:
cariere CV minciuni cv