MENIU

Şefa diplomaţiei europene, despre atacurile cibernetice în noile tipuri de conflicte: "Tot mai dese"

Noile tehnologii au și o 'latură obscură', întrucât odată ajunse în mâinile grupărilor teroriste ele pot fi folosite ca arme puternice, iar atacurile cibernetice fac tot mai mult parte din războaiele asimetrice și conflictele hibride, a atenționat șefa diplomației europene Federica Mogherini în timpul Conferinței Globale privind Spațiul Cibernetic (Global Conference on Cyberspace - GCCS), ce se desfășoară până vineri la Haga, transmite agenția EFE.

Rețelele sociale 'au fost un factor crucial' în Primăvara Arabă, dar sunt în același timp un instrument puternic de care profită mișcarea jihadistă Statul Islamic pentru 'a difuza mesaje de ură și violență', a indicat ea.

'Evenimentele recente demonstrează că atacurile cibernetice impulsionează tot mai mult războaiele asimetrice și conflictele hibride', a subliniat în continuare Federica Mogherini, avertizând că această tendință este în creștere la nivel global și atacurile informatice afectează 'indivizii, companiile și guvernele din lumea întreagă'.

De asemenea, șefa diplomației europene s-a arătat preocupată de creșterea dependenței față de internet a unor servicii esențiale, cum ar fi transporturile sau furnizarea apei și a energiei, fapt care 'ne face vulnerabili în fața noilor forme de terorism cibernetic și de spionaj cibernetic'.

Pe de altă parte, Federica Mogherini, a menționat că într-o lume a spațiului cibernetic fără frontiere faptele și propaganda pot fi foarte greu deosebite, la fel cum este foarte greu să identifici o minciună atunci când ea este repetată foarte frecvent.

Totuși, pericolele nu trebuie să eclipseze imensul potențial al internetului, întrucât 'tehnologia poate fi un motor al îmbunătățirii condițiilor de viață pentru generațiile viitoare', a afirmat ea mai departe, subliniind totodată că este important să se garanteze libertatea de exprimare și dreptul la intimitate pe internet.

'Astăzi vedem impactul internetului asupra tuturor aspectelor vieții noastre (...), el oferind indivizilor și agenților statali capacități de a face bine sau rău', a conchis Federica Mogherini.