MENIU

Se cere intrarea în faliment a RADET. Ce îi aşteaptă pe bucureşteni

Ministerul Energiei vrea să bage în faliment Regia de termoficare a Capitalei. Primarul general al Bucureştiului, Sorin Oprescu a declarat în urmă cu puţin timp că mai este doar un pas până când cei din Ministerul Energiei vor cere acest lucru în instanţă.

"În momentul acesta, Ministerul Energiei este calat pe ideea falimentului RADET. Falimentul RADET-ului poate să dureze și doi ani. Toată lumea mă împinge către niște soluții aberante care nu au decât un singur rezultat — să rămân cauționat de către Ministerul Energiei, de către ELCEN, să rămânem cu datoria aberantă și să nu putem executa nicio reparație, să nu putem face nimic", a afirmat Oprescu.

El a menționat că RADET a început să facă reparații. "Este meritul lor că au acționat în judecată și prin ordonanță președințială au obținut să nu se mai blocheze conturile", a spus primarul general.

La rândul său, viceprimarul Capitalei Cornel Pieptea a atras atenția asupra necesității rezolvării situației sistemului de termoficare.

"Am adus la cunoștință de mai multe ori și insist ca noi, Consiliul General, cu sprijinul primarului general, să facem demersurile necesare să ne implicăm cu adevărat în rezolvarea situației sistemului de termoficare. În fiecare an se pierd peste 20 de milioane de euro, pierderi recunoscute, 20 de milioane de euro care se duc în pământ. Soluția pe care am adoptat-o la propunerea primarului general, a grupului de specialiști, a Guvernului, a reprezentantului primului-ministru a fost adoptarea acelui memorandum. Din păcate, au trecut doi ani și referitor la memorandum nu avem nicio veste. Vă rog ca în regim de urgență să realizați această documentație și ulterior să putem realiza, ori din surse proprii, ori în condițiile în care această ofertă a investitorilor privați se menține, aceste unități de producție și să putem eficientiza măcar zonal parte din sistemul de termoficare", a adăugat Pieptea.


ELCEN a pus poprire pe conturile RADET, astfel că banii pe care regia îi încasează de la consumatori trec automat în conturile producătorului de energie electrică şi termică.

RADET a avut anul trecut pierderi de 320,1 mil. lei (în creştere cu aproape 11% comparativ cu rezultatul negativ de 289,4 mil. lei din 2013). Regia a raportat anul trecut afaceri de 1,07 mld. lei, mai mici cu 4% faţă de în 2013.

Cifra de afaceri a ELCEN a scăzut în 2014 cu 3%, de la 1,68 mld. lei la 1,62 mld. lei, dar profitul net al companiei a crescut de 2,6 ori, la 134,5 mil. lei. În 2013 ELCEN a înregistrat un profit net de 51,5 mil, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului de Finanţe, scria Ziarul Financiar în urmă cu puţin timp.

 

RADET, la un pas de faliment. Bucureştiul riscă să rămână fără apă caldă

 

RADET: Vom reclama în instanță că ELCEN încarcă factura bucureștenilor