MENIU

SÂNZIENELE 2015. Provocare oltenească de sânziene

SÂNZIENELE 2015. Craiovencele sunt provocate să se îmbrace în ie pe 24 iunie. Pentru că ziua de Sânziene a fost proclamată ca fiind ziua universală a iei tradiționale, cei de la Ansamblul Folcloric "Maria Tănase" au decis să îi scoată pe craioveni în stradă în port popular. Sau măcar în cămașa tradițională.  

SÂNZIENELE 2015. Craiova se alătură astfel sutelor de oraşe din România și de peste hotare care promovează bluza românească, pentru a deveni un brand de ţară recunoscut pe toată planeta.

"Este proiectul meu de suflet, mi l-am dorit de trei ani, de când am devenit manager al Ansamblului Folcloric Maria Tănase, mi-am dorit foarte tare să facem un asemenea eveniment și acum se întâmplă. Este vorba despre o cinstire a bluzei tradiționale românești. Evenimentul se numește "Craiova se îmbracă în ie" și ne dorim cât mai multe craiovence și cât mai mulți craioveni să participe îmbrăcați îi ie, atât autentică dar și stilizată", a declarat Oana Bică, managerul Ansamblului Folcloric Maria Tănase.

Evenimentul va avea loc miercuri, 24 iunie, și va începe la ora 18:00 în Piața Mihai Viteazul. Va urma apoi o defilare, o ședință foto, iar cea mai frumoasă ie va fi premiată. De la ora 19:30, soliști ai Ansamblului Folcloric Maria Tănase vor urca pe scenă într-un spectacolul pur românesc. Evenimentul se desfășoară sub egida Asociației Craiova Capitală Culturală Europeană.

SÂNZIENELE, tradiţii şi superstiţii. Ce e bine să faci pe 24 iunie
SÂNZIENELEse sărbătoresc pe 24 iunie şi sunt cunoscute în mitologia românească zânele rele din clasa ielelor, sinonime cu Drăgaicele.

SÂNZIENELE plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă și dansează, împart rod holdelor, tămăduiesc bolnavii și apăra semănăturile de grindină.
 
În ajunul SÂNZIENELOR, pe 23 iunie, fetele culegeau de pe câmp flori de SÂNZIENE și împleteau cununi pe care le aruncau peste case. Seara, se întâlnesc fetele care vor să se mărite cu flăcăii care doresc să se însoare. Băieții fac ruguri, aprind făclii și le învârtesc în sensul mișcării soarelui, strigând: Dacă acestea se agățau de horn, era semn că se apropie cununia. Cei în vârstă aruncau coronițe peste casă, pentru a află când vor muri. Se credea că atunci când coroniță va cădea de pe acoperiș, moartea este aproape.
 
Fetele își pun flori de Sânzieneneîmpletite sub căpătâi. În acea noapte, ele își vor visă ursitul. Dacă cununa va fi purtată în păr sau în sân (de fecioare sau tinere neveste), acestea vor deveni atrăgătoare și drăgostoase. Înainte de răsăritul soarelui, fețele și flăcăii se apropie de ocolul vitelor. Cununile sunt aruncate în coarnele vitelor. Dacă gingașă coroniță se oprește în cornul unei vite tinere, fata se va mărită după un tânăr, iar dacă se oprește în cornul viței bătrâne, ursitul va fi om în vârstă.

Mai multe articole despre:
tradiţii SÂNZIENELE ia