MENIU

RUSIA, forţată să plătească o SUMĂ URIAŞĂ de curtea de la HAGA. Cum va reacţiona PUTIN?

<p>Vladimir Putin</p>

Rusia a fost condamnată de către Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga să plătească suma de 50 de miliarde de dolari despăgubiri acţionarilor companiei petroliere Iukos, în contul activelor expropriate, au anunţat avocaţii acestora luni la Londra, potrivit Mediafax.

"Atacul contra Iukos a fost motivat politic", a subliniat Tim Osborne, directorul acţionarului GMI, înconjurat de avocaţi, care au subliniat într-o conferinţă de presă că această decizie este fără precedent în istoria justiţiei comerciale internaţionale.

După aproape zece ani de la prăbuşirea Iukos, care era la acea vreme numărul unu în domeniul petrolului în Rusia, Curtea de Arbitraj a dat un verdict "istoric şi unanim", la capătul a "zece ani de luptă", şi-a exprimat satisfacţia Emmannuel Gaillard, unul dintre avocaţii GMI şi altor doi reclamanţi.

GMI este holdingul lui Mihail Hodorkovski, un fost oligarh şi critic al Kremlinului, fostul proprietar al Iukos, încarcerat timp de zece ani şi graţiat, spre surpriza generală, pe 20 decembrie de către preşedintele rus Vladimir Putin.

Hodorkovski a declarat la începutul anului că nu mai este parte în procedurile judiciare intentante statului rus.

Valoarea despăgubirii stabilită de către Curtea de Arbitraj de la Haga este de 20 de ori mai mare decât cea mai mare sumă stabilită până în prezent de către această instanţă.

Mai multe articole despre:
Rusia Vladimir Putin Mihail Hodorkovski Iukos