MENIU

Românii, fără vize pentru SUA

Fără viză în SUA

Asistentul Secretarului de Stat american pentru Afaceri europene, Victoria Nuland, a discutat cu ministrul român de externe, Bogdan Aurescu despre eventualitatea înlăturării sistemului de vize pentru cetăţenii români.

Victoria Nuland a discutat cu  Bogdan Aurescu despre  problematica Visa Waiver, despre înlăturarea regimului de vize pentru cetăţenii romani care vor să călătorească în SUA. Nuland a declarat că lucrurile nu depind doar de România, ci şi de Congresul SUA.

Procentul ratei de refuz a solicitărilor de viză din partea cetăţenilor români în anul fiscal 2013–2014, a fost de 9,8 %. Scăderea, în continuare, a ratei de refuz a solicitărilor de viză depuse de cetăţenii români, asociată eventualei modificări a criteriilor de acces în Programul Visa Waiver, în principal prin posibilitatea creşterii pragului ratei de refuz de la 3%, în prezent, la 10%, este de natură să contribuie semnificativ la materializarea, într-un timp cât mai scurt, a dezideratului de eliminare a regimului de vize pe relaţia cu SUA.

Cele 17 mari companii americane membre ale Consiliului de Afaceri Româno-American (AMRO) vor să convingă Congresul SUA că România trebuie introdusă în programul Visa-Waiver, a declarat Eric Stewart, directorul AMRO.

Visa Waiver Program (VWP) permite cetăţenilor din anumite ţări să călătorească în Statele Unite în scopuri turistice sau de afaceri  pe o perioadă de 90 de zile sau mai puţin, fără a fi nevoiţi să obţină o viză. Mai multe pe Capital.ro.

Mai multe articole despre:
vize SUA viză SUA