MENIU

Românii din diaspora se opun impozitului obligatoriu de 792 lei pe care-l vor plăti din 2016

Bani pentru CASS

Românii din diaspora nu sunt de acord să plătească obligatoriu începând din 2016 contribuția de sănătate, în valoare de 792 lei pe an, potrivit reglementărilor din  noul Cod Fiscal, se arată într-un comunicat al FADERE.

FADERE, Federația asociațiilor de români din Europa, își exprimă dezacordul cu privire la noile reglementări ale Codului Fiscal legate de obligativitatea fiecărui cetățean român din străinătate dar cu domiciliul permanent în țară, de a plăti 792 lei pe an reprezentând 5,5% din salariul minim pe economie începând din 2016.

"Această prevedere apare în noul Cod Fiscal, care a fost deja promulgat de Președintele României și care se dorea să fie o relaxare fiscală", se spune în comunicatul FADERE.

Potrivit comunicatului, în acest moment doar în Europa lucrează mai mult de 3 milioane de români care au domiciliul stabil în România și rezidență într-o altă țară europeană.

"Majoritatea dintre aceste persoane plătesc o asigurare de sănătate în țara unde lucrează și nu ar fi cinstit să plătească în două țări. Pe de altă parte un număr mare dintre românii din afara granițelor, chiar dacă nu și-au cerut cetățenie în țara în care lucrează, vizitează România destul de rar și doar în concedii", spun românii din diaspora.

Nici românii din străinătate nu scapă! Vor fi taxați de stat cu 800 de lei "morți-copți"

Sunt familii care merg în țară odată la 5 sau 10 ani și totuși rămân cetățeni români cu speranța că într-o zi în România va fi mai bine și ei se vor întoarce acasă, arată oficialii Fadere.   

"Este evidentă încercarea statului român de a găsi forme prin care să smulgă cât mai mulți bani de la românii din diaspora. Cu doar câteva luni în urmă Premierul Victor Ponta spunea că soluția pentru ca România să scape de sărăcie ar fi ca fiecare român din străinătate să plătească lunar câte 10 euro", se mai spune în comunicat. 

„Avem și români care își plătesc cu greu cheltuielile pentru chirie sau întreținere, dar fiecare face eforturi să pună un bănuț deoparte pentru a-și ajuta familia de acasă. în această situație, atitudinea statului român ar trebui să fie una de apreciere.”,a declarat Daniel Tecu președinte FADERE, Federația asociațiilor de români din Europa.

Românii din străinătate își câștiga banii cu trudă și cu mari sacrificii, mulți dintre ei fiind nevoiți să își lase în țara copii sau o parte din familie.

Mai multe articole despre:
impozite taxe CASS fadere