MENIU

Război în Ucraina, ziua 1405. Kievul și Moscova, poziții divergente privind Donbasul. Zelenski: "Problema teritoriului ucrainean complică soluționarea conflictului" - LIVE TEXT

Volodimir Zelenski / Foto: Profi Media

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, în Florida, după ce a fost întrebat despre regiunea Donbas din estul Ucrainei, care face obiectul unor dispute intense, că Ucraina are "o poziţie diferită" faţă de Rusia în această chestiune. Ucraina a ajuns astăzi în ziua cu numărul 1405 de război cu Rusia. 

UPDATE 7:20 - Ursula Von der Leyen, după discuţiile de la Mar-a-Lago: "S-au înregistrat progrese semnificative. Sunt esenţiale garanţii de securitate solide"

Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că salută „progresele semnificative” înregistrate în cadrul discuţiilor de la Mar-a-Lago cu privire la planul de pace pentru Ucraina.

  Într-un mesaj pe X, ea a notat că a avut o „convorbire telefonică fructuoasă, de o oră”, cu Donald Trump, Volodimir Zelenski şi mai mulţi lideri europeni.

„S-au înregistrat progrese semnificative, pe care le-am salutat. Europa este pregătită să continue colaborarea cu Ucraina şi cu partenerii noştri americani pentru a consolida aceste progrese”, a precizat Von der Leyen.

„Pentru acest efort, sunt esenţiale garanţii de securitate solide încă din prima zi.”, a adăugat ea.

ȘTIREA INIȚIALĂ

"Trebuie să respectăm legea şi poporul nostru, precum şi teritoriul pe care îl controlăm”.

„Şi, desigur, atitudinea noastră este foarte clară”, adaugă el. „De aceea preşedintele Trump a spus că aceasta este o chestiune foarte dificilă.”

Zelenski a mai subliniat, după întâlnirea cu preşedintele american Donald Trump, că problema teritoriului rămâne dificilă.

Zelenski şi-a reiterat poziţia potrivit căreia problema teritoriului va trebui să fie soluţionată în cele din urmă de poporul ucrainean şi a menţionat că un referendum ar putea fi organizat pentru orice aspect al planului de pace, nu doar pentru teritoriu. De asemenea, el a lăsat deschisă posibilitatea implicării parlamentului.

„Putem organiza un referendum cu privire la orice aspect al acestui plan”, a spus el. „Desigur, societatea noastră trebuie să aleagă”, iar ucrainenii sunt cei care trebuie să voteze, „pentru că este pământul lor, pământul, nu al unei singure persoane. Este pământul naţiunii noastre de multe generaţii”.