MENIU

Atenție la "băieții răi" ai Europei - avertismentul Financial Times pentru România

FT despre România

România trebuie să evite să se asocieze cu "băieții răi" ai Europei, este titlul unui articol publicat marți de prestigiosul cotidian economic Financial Times (FT) despre climatul investițional din țara noastră.

Jurnaliștii de la Financial Times remarcă faptul promițător că economia României a înregistrat cel mai puternic avans din UE în prima jumătate a anului.

"Pentru a asigura prosperitatea și stabilitatea viitoare, clasa politică, liderii de business și societatea ca întreg trebuie să demonstreze voința și abilitatea de a se angaja în următoarea fază de dezvoltare a Europei", scrie FT.

Guvernele occidentale, în special Germania și Franța, sunt enervate de ceea ce ele consideră a fi un comportament provocator și care manifestă tendințe nedemocratice al unor state estice, mai ales Ungaria și Polonia, arată jurnaliștii britanici.

Pentru România, ține de interesul național să nu fie trasă în spate de jocuri diplomatice și economice care o pun în riscul de a fi manipulată de marile puteri, inclusiv Rusia. Două consecințe decurg de aici, scrie FT:

-România trebuie să își păstreze standardele democratice interne si domnia legii astfel încât să nu fie asociată cu "băieții răi" din fosta jumătate comunistă a Europei și, în acest fel, să își piardă influența în UE

- România trebuie să continue să își întărească finanțele publice, competitivitatea în mediul de afaceri până când va ajunge, într-o zi, să adere la moneda euro. Dar nu trebuie să alerge înainte să învețe să meargă, atrag atenția jurnaliștii economici legat de trecerea la euro.

FT acordă un spațiu important în articol încercărilor repetate de neutralizare a luptei anti-corupție din România, venite din partea unor politicieni influenți. Doar protestele stradale au dejucat planurile și atacurile la justiție.

Totuși, în luna august, noi măsuri venite din partea guvernării încearcă să zdruncine sistemul judiciar, potrivit FT.  Propunerile au fost criticate dur de Comisia Europeană și de ambasada SUA de la București. 

 

 

 

Mai multe articole despre:
Financial Times