MENIU

EDU.ro Rezultate simulare BAC 2018. Consultă rezultatele pe judeţe şi pe materii

Rezultate simulare BAC 2018

EDU.ro Rezultate simulare BAC 2018. Notele obţinute de elevi vor fi anunţate pe 30 martie, atât pentru elevii de clasa a XI-a, cât şi pentru cei de clasa a XII-a.

EDU.ro Rezultate simulare BAC 2018.  "Evaluarea lucrărilor va fi realizată în baza unor bareme, care asigură unitatea şi obiectivitatea evaluării şi notării la nivel naţional, de către doi profesori din unităţile de învăţământ în care elevii susţin simularea. În situaţia în care nu sunt suficienţi profesori de specialitate într-o unitate de învăţământ, există şi posibilitatea de a solicita sprijin din partea profesorilor din alte şcoli", a anunţat Ministerul Educaţiei.

Rezultatele vor fi analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral în vederea adoptării unor măsuri adecvate fiecărei situaţii în parte, scopul fiind îmbunătăţirea performanţelor şcolare.

EDU.ro Rezultate simulare BAC 2018. Elevii de clasa a XI-a şi clasa a XII-a au susţinut probele de Simulare ale examenului de Bac între 19 şi 22 martie. În total, au fost peste 300 de mii de candidaţi. 

EDU.ro Subiecte Matematică simulare BAC 2018. Subiectele şi baremele au fost publicate aici!

Potrivit Ministerului Educaţiei, subiectele au fost elaborate de specialiştii Centrului Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE), "în mod similar cu modelele publicate pe subiecte.edu.ro, şi sunt proiectate astfel încât tratarea lor să valorifice capacităţile elevilor pe temele prevăzute în programa de examen şi parcurse până la această dată”. 

EDU.ro Subiecte ISTORIE simulare BAC 2018. Subiectele şi baremul vor fi publicate aici!

EDU.ro Rezultate simulare BAC 2018. Obiectivele simulării sunt familiarizarea elevilor cu rigorile examenului pe care îl vor susţine la finalul ciclului liceal, stabilirea nivelului real de pregătire atins în această etapă, precum şi optimizarea pregătirii în vederea obținerii unor rezultate satisfăcătoare în sesiunea iunie-iulie.

EDU.ro Rezultate simulare BAC 2018. Rezultate simulare Bacalaureat 2018

Notele obţinute de elevi vor fi afişate, pe 30 martie, la şcolile la care au susţinut examenul.

EDU.ro Rezultate simulare BAC 2018. Potrivit oficialilor de la Educaţie, rezultatele la simulare Bac 2018 nu vor fi publicate pe site-ul edu.ro, ci doar vor fi anunţate în clasă. 

Subiecte simulare BAC 2018 EDU.ro. Iată baremele la Geografie, Chimie, Biologie, Fizică şi Anatomie

De asemenea, notele obţinute la probele de Simulare Bacalaureat 2018 nu pot fi contestate şi nu sunt trecute în catalog.

EDU.ro Rezultate simulare BAC 2018. Ce urmează după simulări

După probele de la simulare, elevii de clasa a XII-a urmează să se pregătească pentru probele scrise ale examenului de Bac. Pe 25 mai se va încheia anul şcolar, iar fix o lună mai târziu va avea loc prima probă, cea la română scris. Examenul ia sfârşit pe 28 iunie, cu proba la alegere a profilului.

Primele rezultate la Bacalaureat 2018 vor fi afişate pe 4 iulie, iar cele finale pe 9 iulie. 

EDU.ro Subiecte Română simulare BAC 2018 EDU.ro. Romanul interbelic, romanul psihologic și nuvela

EDU.ro Rezultate simulare BAC 2018. A doua sesiune a examenului de Bacalaureat 2018 are următoarea structură:

10 - 13 iulie: înscrierea candidaților

27 iulie: înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe

20 august: limba si literatura română - proba Ea) - proba scrisă

21 august: limba si literatura maternă - proba Eb) - proba scrisă

22 august: proba obligatorie a profilului - proba Ec) - proba scrisă

23 august: proba la alegere a profilului și specializării - proba Ed) - proba scrisă

24 & 27 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română - proba A

28 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă - proba B

29-30 august: evaluarea competențelor digitale - proba D

30-31 august: evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională -proba C

1 septembrie: afișarea primelor rezultate (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 - 16:00)

2 - 5 septembrie: rezolvarea contestațiilor

6 septembrie: afișarea rezultatelor finale.