MENIU

Problem Solver, BEREA care te face mai CREATIV. Specialiștii recomandă să o bei la serviciu

De obicei, după ce consumăm alcool devenim mai neatenţi şi nu putem lua decizii prea bune. Acum, cercetătorii spun că au inventat o bputură care stimulează creativitatea şi pe care chiar ar fi indicat să o bem la locul de muncă, pentru a lucra mai bine, potrivit descopera.ro.

Agenţia de publicitate CP+B din Copenhaga şi Berăria Rocket au lansat berea numită Problem Solver (Cea care rezolvă problemele).

Băutura se vinde alături de un sistem de măsurare, care permite consumul ideal de alcool, în funcţie de greutatea corporală a fiecăruia.

După cum spune Jennifer Wiley de la Universitatea Illinois din Chigaco, vârful de creativitate al unui om este atins atunci când nivelul de alcool din sânge este de 0.075%.

Este momentul în care fiecare devine mai creativ, poate rezolva mult mai uşor problemele şi îi vin idei bune, pentru diferite invenţii.

Datorită sticlei în care se vinde berea Problem Solver, fiecare persoană va şti cât trebuie să bea ca să atingă această doză ideală de alcool, în funcţie de greutatea corporală.

Compania care a creat berea avertizează că dacă o persoană va bea mai mult decât nivelul recomandat pe sticlă, atunci efectul va fi opus celui dorit.

Mai multe articole despre:
bere alcool specialişti serviciu creativiate