MENIU

Premierul Cioloș cere urgentarea lansării MySMIS

Premierul Dacian Cioloș a cerut ministrului Fondurilor Europene, Aura Răducu, o urgentare a lansării sistemului informatic pentru depunerea online a proiectelor europene (MySMIS), în condițiile în care s-au înregistrat întârzieri față de data promisă inițial.

"O să vă rog, cât de repede, să dăm drumul la sistemul informatic pentru depunerea proiectelor europene, acel faimos MySMIS. S-a înregistrat deja o întârziere, pentru că am vrut să avem finalizată această platformă online, pentru ca oamenii să poată să își depună aplicațiile pentru proiecte europene direct pe internet și să evităm din nou această birocrație și plimbare pe la sediul diferitelor agenții, dar trebuie dat drumul. O să vă rog, până cel târziu la sfârșitul săptămânii, săptămâna viitoare, să începeți să informați legat de funcționarea sistemului. La fel, ghidurile aplicantului, pe măsură ce ele sunt finalizate, o să vă rog să le faceți publice", a transmis prim-ministrul, miercuri, la începutul ședinței de Guvern, notează Agerpres.ro.

La sfârșitul săptămânii trecute, Ciprian Necula, secretar de stat în cadrul Ministerului Fondurilor Europene, a anunțat că lansarea MySMIS a fost devansată pentru luna martie.

'MySMIS este în proces de finalizare. (...) E verificat de mai multe organisme intermediare pentru că la nivel central funcționează și vrem să vedem cum funcționează și la nivel local. E foarte important să nu avem erori pe el. Noi spunem că în luna martie lansăm programul', a declarat Necula.