MENIU

Planul OMV-Gazprom ameninţă independenţa energetică a României

<p>GAZPROM, probleme din cauza crizei</p>

Sprijinul acordat de către grupul austriac OMV pentru gazoductul South Stream îi face pe analişti să creadă că gazele ce vor fi extrase de Petrom în noile perimetre din Marea Neagră vor fi exportate utilizând conducta realizată împreună cu Gazprom, arată o analiză Adevărul. 

Grupul austriac OMV ar putea exporta prin gazoductul South Stream gazele naturale extrase de către compania românească Petrom din perimetrele aflate în Marea Neagră, potrivit analiştilor de la Chatham House. Acest lucru interferează cu viziunea Guvernului de la Bucureşti, care se baza pe începerea producţiei în perimetrele de mare adâncime pentru eliminarea importurilor ruseşti de gaze şi asigurarea independenţei energetice.

În acest moment, proiectul gazoductului South Stream este blocat de către Comisia Europeană, ca urmare anexării Crimeei de către Rusia şi a sprijinului acordat insurgenţilor din estul Ucrainei. Gazoductul este programat să pornească din Rusia, să traverseze Marea Neagră până în Bulgaria şi de aici să se bifurce. Ramura nordică va traversa Serbia, Ungaria şi Austria, în vreme ce o serie de legături vor fi realizate şi către Croaţia şi Slovenia. Ramura sudică va traversa Grecia şi Marea Meditarană, până în Italia.

Prietenia ruso-austriacă Analiştii estimează că singurul mod prin care Uniunea Europeană ar putea da undă verde proiectului este ca acesta să fie respecte prevederile legislaţiei comunitare şi să permită şi accesul terţilor la conductă. Potrivit „New York Times“, în acest mod, OMV va putea transporta gazele din Marea Neagră prin South Stream către Austria.

Luna trecută, OMV a semnat cu Gazprom acordul prin care să fie construit sectorul austriac al South Stream, iar Gerhard Roiss, directorul general al grupului austriac, a început să facă lobby pentru realizarea gazoductului. El a anunţat că sancţiunile impuse Rusiei de către Uniunea Europeană nu vor afecta construcţia gazoductului.

Citeşte mai mult pe Adevărul.ro