MENIU

Parada femeilor motocicliste din România, sâmbătă în Capitală

Parada femeilor motocicliste din România, sâmbătă în Capitală

Asociaţia Femeilor Motocicliste - WIMA România - cu sprijinul Salonului de Motociclete, Accesorii şi Echipamente Bucureşti (SMAEB) organizează sâmbătă, 20 aprilie, o paradă moto... la puterea feminină!

Prin a doua ediţie a paradei moto exclusiv feminină din România, Asociaţia Femeilor Motocicliste îşi propune creşterea nivelului de conştientizare a tuturor participanților la trafic privind prezența motocicliștilor – şi motociclistelor! – pe drumurile publice în vederea reducerii numărului de accidente, sub deviza: "Şi noi suntem în trafic".

De asemenea, evenimentul are ca scop promovarea deplasării pe două roți pentru reducerea poluării şi decongestionarea traficului, dar şi încurajarea doamnele și domnișoarele care nu au încă permis moto să aleagă acest mijloc de transport şi totodată acest stil de viață.

"După succesul ediției din 2018 – o premieră în România - când am defilat motorizate prin București peste 60 de motocicliste, anul acesta ne propunem să fim de două ori mai multe. Pentru că, da, şi noi suntem în trafic", spune Dana Purgaru, vicepreşedinte Asociaţia Femeilor Motocicliste-

Startul celei de a doua ediții a paradei moto dedicată exclusiv femeilor motocicliste se va da sâmbătă, 20 aprilie, la ora 11:00, în parcarea SMAEB 2019 - pe aleea centrală a Romexpo (în fața pavilionului central).

Traseul parcurs va fi următorul: Romexpo – Arcul de Triumf – Piața Victoriei – Calea Victoriei – Cercul Militar Național - Piața Universității – Piața Romană – Piața Victoriei - Bd. Aviatorilor – Piața Charles de Gaulle – Arcul de Triumf – Romexpo.

"Cum femeile sunt tot mai interesate de motociclism am simțit că acum este momentul potrivit să le aducem împreună pentru a împărtăși atât entuziasmul cât și provocările motociclismului. Misiunea noastră este să construim o comunitate frumoasă și puternică și să ne dezvoltăm împreună într-un grup compact și bine sudat. Credem cu tărie în aspectele pozitive ale motociclismului, atât de mult încât le promovăm printre doamne și domnișoare, ba chiar și bunici! Știm bucuria pe care o obținem atunci când conducem o motocicletă și victoria întoarcerii acasă la cei dragi după un drum dificil. Aceste experiențe ne îmbogățesc, ne inspiră, de aceea vom continua să organizăm cât mai multe călătorii și evenimente pentru a spori acest spirit în rândul motociclistelor din România", spune Mihaela Hodivoianu, preşedinte Asociaţia Femeilor Motocicliste.

Asociaţia Femeilor Motocicliste este divizia din România a Women International Motorcycle Association (WIMA), o asociație internațională de femei motocicliste fondată în anii '50, prezentă în peste 30 de țări şi 6 continente.