Panică în Groenlanda după ce Trump a anunțat că vrea teritoriul. Premierul îndeamnă la calm, în timp ce un oficial al Casei Albe toarnă mai mult gaz pe foc
Premierul guvernului autonom al Groenlandei, Jens-Frederik Nielsen, a făcut apel luni la calm în ceea ce privește interesul reiterat al președintelui american Donald Trump de a obține acest teritoriu autonom în cadrul Regatului Danemarcei și și-a exprimat deschiderea pentru consolidarea relațiilor cu Washingtonul.
„Nu ne aflăm într-o situație în care Statele Unite ar putea cuceri Groenlanda. Nu aceasta este situația, așa că nu este nevoie să ne panicăm. Trebuie să restabilim buna cooperare pe care am avut-o”, a declarat Nielsen luni, într-o conferință de presă la Nuuk, capitala Groenlandei.
Nielsen a respins comparațiile cu Venezuela, unde Statele Unite au efectuat sâmbătă o intervenție militară pentru a-l captura pe președintele Nicolas Maduro.
'Țara noastră nu este potrivită pentru comparație cu Venezuela. Suntem o țară democratică de mulți ani', a declarat el.
Liderul groenlandez a afirmat totodată că dorește să 'aprofundeze' și să 'consolideze' relația cu NATO și să aibă o 'linie directă' de comunicare cu Statele Unite, nu prin intermediul mass-media.
Declarațiile lui Trump, care au pus pe jar Danemarca
În ultimele zile, Trump a insistat în două rânduri asupra necesității de a obține această insulă arctică din motive de securitate.
'Nu vreau să vorbesc despre Groenlanda. Hai să vorbim despre Venezuela, Rusia, Ucraina... Ne vom ocupa de Groenlanda peste două luni. Hai să vorbim despre Groenlanda peste 20 de zile', a spus inițial Trump la Air Force One, înainte de a sublinia valoarea sa strategică.
Cum îi pun Franța și Danemarca bețe în roate lui Trump: „Groenlanda nu este de luat”
Președintele SUA a afirmat că Groenlanda este înconjurată de nave rusești și chineze 'din toate părțile' și că Danemarca 'nu va putea' să-i garanteze securitatea.
Răspunsul Danemarcei
Prim-ministrul danez Mette Frederiksen a recunoscut că ia în serios intențiile lui Trump, dar a afirmat că face tot posibilul pentru a asigura un rezultat pozitiv.
'Cred în democrație și în ordinea internațională bazată pe reguli', a subliniat ea.
Frederiksen a insistat că nu este 'nervoasă', dar nici 'naivă' în ceea ce privește posibilitatea ca Washingtonul să acționeze pentru a-și impune interesele.
De aceea, ea a avertizat că, 'dacă o țară NATO atacă o altă țară NATO, totul se va termina. Inclusiv NATO a noastră și, în consecință, securitatea pe care a oferit-o de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial'.
Frederiksen și-a reiterat așteptarea ca toată lumea - și în special aliații Danemarcei - să respecte granițele existente și a subliniat că amenințările din partea Washingtonului nu vor fi tolerate.
'Nu vom accepta o situație în care Groenlanda și noi suntem amenințați în acest fel', a subliniat ea.
Mai mult, ea a subliniat încă o dată că nu este adevărat că Danemarca nu face suficient pentru securitatea arctică, un obiectiv pentru care au fost alocate aproape 90 de miliarde de coroane daneze (12,05 miliarde de euro).
Următoarele ținte ale lui Trump, după ce a bifat Venezuela. Liderul de la Casa Albă a extins avertismentele și către alte state din regiune
Pentru Aaja Chemnitz, reprezentanta Groenlandei în parlamentul danez, este nevoie de 'pregătire pentru toate scenariile'.
'Fie că este vorba de un cablu de comunicații rupt sau de amenințări din partea lui Trump, poporul groenlandez trebuie să fie pregătit', a declarat ea pentru AFP.
Trump a declarat în mai multe rânduri în ultimul an că Statele Unite 'au nevoie' de Groenlanda și a sugerat că ar putea explora opțiuni pentru ca aceasta să intre sub jurisdicția SUA.
Numirea luna trecută a guvernatorului Louisianei, Jeff Landry, în funcția de trimis special al SUA în Groenlanda a stârnit critici din partea guvernelor danez și groenlandez și un protest oficial la adresa ambasadorului SUA, scrie Agerpres.
Groenlanda are o populație de aproximativ 57.000 de locuitori pe o suprafață de 2,1 milioane de kilometri pătrați și depinde de veniturile din pescuit și de ajutorul economic anual din partea Danemarcei, care acoperă aproximativ jumătate din bugetul său.
Oficial american - „Nimeni nu se va lupta militar cu Statele Unite pentru viitorul Groenlandei”
'Statele Unite ar trebui să aibă Groenlanda', a insistat Stephen Miller, consilier apropiat al lui Donald Trump.
Întrebat de CNN despre posibilitatea unei intervenții militare americane, acesta a declarat că 'nu este nevoie să ne gândim la asta sau măcar să vorbim despre asta. Nimeni nu se va lupta militar cu Statele Unite pentru viitorul Groenlandei'.
Sâmbătă, o postare pe X a soției sale, Katie Miller, în care aceasta a distribuit o hartă a Groenlandei în culorile drapelului american, cu legenda 'în curând', a stârnit controverse, amintește AFP.