Război în Ucraina, ziua 1519. Kremlinul: Putin se poate întâlni cu Zelenski doar pentru finalizarea acordului privind conflictul - LIVE TEXT
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, ar putea avea o întâlnire cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, doar în scopul finalizării unor acorduri privind conflictul, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
Comentariile lui Peskov, făcute la televiziunea de stat și citate de agențiile ruse de presă, vin după ce ministrul de externe al Ucrainei, Andrii Sybiha, a anunțat că Kievul a cerut Turciei să găzduiască o întâlnire între cei doi lideri, în încercarea de a relansa negocierile de pace aflate în impas, relatează Reuters.
„Principalul lucru este scopul acestei întâlniri. De ce ar trebui să se întâlnească? Putin a spus că este pregătit pentru o întâlnire la Moscova în orice moment”, a declarat Peskov.
El a subliniat că „principalul lucru este să existe un motiv pentru întâlnire și ca aceasta să fie productivă. Și poate fi doar în scopul finalizării unor acorduri”.
Peskov a mai afirmat că o astfel de întâlnire necesită o pregătire atentă și „voință politică din partea regimului de la Kiev, iar deocamdată nu vedem o astfel de voință politică”.
Potrivit acestuia, obiectivul principal al Rusiei în operațiunea militară - pe care o numește „operațiune militară specială” - este protejarea intereselor sale vitale și prevenirea atacurilor ucrainene asupra infrastructurii energetice și altor ținte, descrise de el drept „pericolul terorismului din regiunea Kiev”.
De asemenea, Peskov a declarat că Rusia este pregătită pentru noi discuții privind soluționarea conflictului cu negociatori americani „chiar și mâine”.
Anterior, Sybiha a precizat că Ucraina a solicitat Turciei să organizeze o întâlnire între cei doi lideri, fără a menționa dacă Ankara a răspuns cererii.
Președinția turcă a transmis că președintele Recep Tayyip Erdogan i-a spus secretarului general al NATO, Mark Rutte, că Ankara depune eforturi pentru reluarea negocierilor dintre Rusia și Ucraina și pentru a-i aduce la aceeași masă pe liderii celor două țări aflate în conflict.