Noi dezvăluiri în cazul Mădălinei, tânăra mamă decedată la un spital privat din Constanța: a fost făcut public documentul medical semnat de soțul ei
Cazul Mădălinei, femeia de 29 de ani care a murit la scurt timp după ce a născut într-o clinică privată din Constanța, continuă să ridice numeroase semne de întrebare.
În spațiul public a apărut documentul medical pe care soțul tinerei susține că ar fi fost obligat să îl semneze, prin care ar fi refuzat în numele ei o intervenție chirurgicală de urgență.
Documentul medical care stârnește controverse
Pe foaia medicală, atribuită cazului Mădălinei, este menționat textul:
„Subsemnatul L. Mădălina refuz intervenția chirurgicală de histerectomie de necesitate, pe propria răspundere. Menționez că mi-au fost explicate riscurile, inclusiv cel de deces.”
Această declarație ar confirma, potrivit apropiaților familiei, că pacienta ar fi refuzat intervenția. Totuși, soțul tinerei susține că el ar fi fost cel pus să semneze documentul în locul ei, sub presiunea momentului și fără a înțelege pe deplin consecințele.
„M-au pus să semnez o foaie A4, cum că noi ne asumăm să nu primim histerectomie și că ne asumăm chiar și decesul. Eu să scriu în numele dânsei, să semnez. În stresul ăla și în situația aia știam că nu fac ceva bine, dar i-am spus: domnule doctor, nu am spus că nu vrem, domnule doctor, are 29 de ani, dacă se poate să încercăm altceva, că am mai vrea copii, dacă nu, nu riscăm viața ei. Nu, dar semnați ca să fie semnat și noi o rupem după aia. N-am mai gândit. Puneți-vă în situația mea”, a declarat soțul gravidei în presă.
Tragedia care a urmat
După naștere, Mădălina ar fi suferit complicații severe. Medicii din clinica privată au decis transferul ei la un spital de stat, însă, în ciuda eforturilor echipei medicale, tânăra nu a mai putut fi salvată. Copilul, în schimb, se află în afara oricărui pericol.
Moartea tinerei mame a stârnit un val de reacții publice, iar familia cere acum explicații și responsabilitate din partea unității medicale.
Reacția clinicii și măsurile luate de autorități
Reprezentanții spitalului privat au transmis ulterior un comunicat oficial, în care au prezentat cronologia evenimentelor și au afirmat că pacienta și soțul ei ar fi refuzat histerectomia, deși li s-ar fi explicat riscurile.
În urma tragediei, Ministerul Sănătății a trimis Corpul de Control la unitatea medicală din Constanța. Potrivit raportului oficial, inspectorii au constatat mai multe nereguli administrative și sanitare, iar clinica a fost sancționată cu o amendă de 30.000 de lei.
„La data controlului, unitatea sanitară nu a putut prezenta toate buletinele de analiză prevăzute în planul anual de supraveghere și control al infecțiilor asociate asistenței medicale”, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.
Cazul rămâne sub investigația autorităților, care încearcă să stabilească dacă au existat abateri medicale sau procedurale în timpul intervenției. Între timp, familia Mădălinei cere transparență totală și dreptate pentru tânăra care și-a pierdut viața la doar 29 de ani.