MENIU

Ministrul Apărării, despre venirea celor 500 de militari americani: ”România emană un grad mai mare de descurajare”

Ministrul Apărării, despre venirea celor 500 de militari americani

Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a declarat, luni, că odată cu sosirea avioanelor şi a militarilor americani, ţara noastră a devenit mult mai sigură decât era săptămâna trecută. Oficialul a subliniat că România ”emană un grad mai mare de descurajare”.

Într-o conferinţă de presă, Radu Miruță a vorbit despre capabilităţile militare pe care SUA le dislocă în România, precizând că nu s-a atins nivelul aprobat de decizia Parlamentului.

”Noi am aprobat o serie de capacităţi care să vină pe teritoriul naţional, începând din ziua în care a fost dată aprobarea respectivă. Cum vor veni, când vor veni, este o decizie a partenerilor americani. Pot să vă spun că în acest moment nu au venit toate din lista aprobată de Parlament”, a afirmat Radu Mituţă.

Șeful de la Apărare a reiterat ideea că Parlamentul a aprobat ”până la 15” aeronave ale SUA.

”De la 0 la 15, când vin, câte vin, nu este cu dispoziţie din partea statului român, cum de altfel nu este responsabilitatea statulului români unde pleacă aceste aeronave şi ce fac în zbor. Nu ni se cere nouă aproparea dacă acestea aeronave să plece să alimenteze în aer sau să nu alimenteze în aer. Noi punem la dispoziţie baza aeriană pentru avioanele respective. Ce fac partenerii din Statele Unite cu aceste avioane este responsabilitatea lor. Noi ne-am asigurat la Ministerul Apărării, înainte de discuţie din CSAT şi înainte de votul Parlamentului, că aceste aeronave nu vor pleca încălcate cu armament şi cu exploziv de pe bazele aeriene din România. Dar mai departe este decizia partenerului, că le-am oferit, dacă vreţi, parcare”, a explicat ministrul.

În plus, Radu Miruţă a precizat şi că ”orice conflict militar care apare oriunde în lume, stârneşte îngrijorări”.

”Orice conflict militar care apare oriunde în lume generează un grad sporit de vigilenţă din partea Armatei române. Tot primesc întrebarea dacă România mai este sigură, după ce s-a luat decizia de săptămână trecută cu permiterea partenerilor americani de a-şi desfăşura anumite capabilităţi aici. Răspunsul este unul singur: dacă săptămâna trecută, înainte de decizia asta, România avea un grad de siguranţă, după decizia asta gradul de siguranţă este mai mare. Suntem într-o situaţie mai sigură decât eram înaintea acestei decizii. Faptul că 500 de militari americani vin pe teritoriu naţional nu este ceva care ne scade siguranţa, este ceva care ne creşte capacitatea de descurajare”, a mai spus oficialul.

El a adăugat că decizia Parlamentului nu face decât să crească gradul de descurajare : ”România, când se uită cineva la ea astăzi, ştiind aceste lucruri, emană un grad mai mare de descurajare. Nu este nimic cert în lumea asta”.

Mai multe articole despre:
Romania Radu Miruta militari americani