MENIU

NOAPTEA MUZEELOR 2014: HARTA CIRCUITULUI pentru BUCUREŞTI, CLUJ, TIMIŞOARA ŞI IAŞI

NOAPTEA MUZEELOR 2014

Aflată la a zecea ediţie, Noaptea Europeană a Muzeelor este sărbătorită în noaptea de 17 spre 18 mai de aproximativ 3.000 de instituţii de pe întreg continentul, dar şi de muzeele din România, care îşi aşteaptă publicul până târziu în noapte la expoziţii, concerte, spectacole, proiecţii şi ateliere interactive.

Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat deja la a zecea ediţie. Evenimentul este patronat, în mod tradiţional, de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor (ICOM). Noaptea Europeană a Muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, care are loc întotdeauna pe 18 mai.

Aproximativ 3.000 de muzee din Europa sărbătoresc anual evenimentul.

HARTA CIRCUITULUI BUCUREŞTI

NOAPTEA MUZEELOR 2014. HARTA circuitului din Cluj

NOAPTEA MUZEELOR 2014. HARTA circuitului din Timişoara

NOAPTEA MUZEELOR 2014. HARTA circuitului din Iaşi

NOAPTEA MUZEELOR 2014. Circuitul din Braşov

Proiectul “Noaptea Muzeelor 2014. Aceeaşi noapte, scenarii diferite”, coordonat de Reţeaua Naţională a Muzeelor din România, îmbogăţeşte în acest an evenimentul prin promovarea a unui circuit pentru public între muzeele din Bucureşti, proiect cultural finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional.

Bucureştenii îşi pot planifica vizita cât mai eficient utilizând hărţile tipărite cu organizaţiile participante, disponibile la sediile muzeelor în noaptea respectivă sau în format electronic pe site-ul evenimentului, precum şi aplicaţia pentru telefoanele mobile.

Mai multe detalii puteţi găsi pe www.noapteamuzeelor.ro.

Viaţă de cimitir", reconstituiri istorico-militare, concerte, expoziţii, la Noaptea Muzeelor

Bucureştenii sunt invitaţi să cunoască istoria personalităţilor din Cimitirul Bellu, să urmărească spectacolul "Viaţă de cimitir" şi să participe, printre altele, la reconstituirile istorico-militare de la Muzeul de Istorie, dar şi la concertele şi expoziţiile care vor avea loc în Noaptea Muzeelor.

Ajuns în 2014 la a zecea ediţie, Noaptea Muzeelor este unul dintre cele mai populare şi longevive evenimente culturale destinate publicului larg sărbătorit la nivel european. Iniţiată de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, manifestarea atrage anual în România sute de mii de participanţi. Noaptea Muzeelor are loc în fiecare an sâmbăta, în jurul datei de 18 mai - Ziua Internaţională a Muzeelor, sărbătoare instituită de International Council of Museums (ICOM).

Expoziţia World Press Photo din Capitală, deschisă publicului, gratuit, de Noaptea Muzeelor

Expoziţia internaţională de fotojurnalism World Press Photo din Bucureşti va fi deschisă publicului în Noaptea Muzeelor, în intervalul orar 21.00 - 5.00, în spaţiul special amenajat din Piaţa Universităţii din Bucureşti, iar intrarea va fi gratuită, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Expoziţia World Press Photo 2014 este deschisă publicului larg în fiecare zi din perioada 8 - 29 mai, între orele 11.00 - 21.00, în spaţiul special amenajat din Piaţa Universităţii.

În primul weekend de la deschidere, peste 2.000 de vizitatori au trecut porţile celei mai importante expoziţii internaţionale de fotojurnalism - World Press Photo.

Ediţia de anul acesta a expoziţiei World Press Photo a fost aşteptată cu mult entuziasm, astfel că, înainte de deschiderea oficială, peste 10.000 de bilete au fost cumpărate în avans de companii din România, pentru a fi oferite angajaţilor.

De asemenea, în noaptea de sâmbătă spre duminică, vizitatorii pot urmări în spaţiul special amenajat pentru expoziţie proiecţii de scurtmetraje oferite de ShortsUp.

Scrisori ale lui Eliade, Steinhardt şi Noica, în vitrina scriitorilor Humanitas, de Noaptea Muzeelor

Un colier al Monicăi Lovinescu, pagini din manuscrisele lui Emil Cioran şi Mircea Cărtărescu, precum şi scrisori ale lui Mircea Eliade, Nicolae Steinhardt şi Constantin Noica vor fi expuse, de Noaptea Muzeelor, în vitrina scriitorilor din librăria Humanitas de la Cişmigiu din Capitală.

Editura Humanitas îşi deschide arhivele şi instalează în librăria Humanitas de la Cişmigiu o vitrină a nostalgiei culturale. Va fi una dintre opririle de pe traseul Nopţii Muzeelor şi va include scrisori şi caiete de însemnări care au aparţinut lui Constantin Noica, Alexandru Dragomir, Martin Heidegger, lui Mircea Eliade, Monicăi Lovinescu şi lui Virgil Ierunca, precum şi fragmente de manuscris ale lui Emil Cioran, Lucian Boia, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleşu, Mircea Cărtărescu, Dan C. Mihăilescu, Horia-Roman Patapievici şi Gabriel Liiceanu.

NOAPTEA MUZEELOR 2014. Surprizele pregătite de instituţiile de cultură


NOAPTEA MUZEELOR 2014. În acest an, la Muzeul Național de Artă al României (MNAR), cea de-a 10 ediție a Nopții Muzeelor va fi dedicată Anului Brâncoveanu, prin deschiderea în nocturnă a Galeriei de Artă Veche Românească (intrare liberă în intervalul orar 19,00-04,30). De-a lungul celor zece săli ale galeriei, o serie de lucrări special selectate compun un traseu care oferă informații despre arta brâncovenească, în contextul culturii medievale din Țările Române.

NOAPTEA MUZEELOR 2014. Cu acest prilej, la parterul Galeriei Naționale este inaugurată expoziția "Călători prin manuscris", care aduce în prim-plan un liturghier brâncovenesc, cu o bogată decorație pictată, presupus a fi aparținut chiar voievodului martir.

NOAPTEA MUZEELOR 2014. ANUNŢ IMPORTANT AL RATB DE NOAPTEA MUZEELOR 2014