MENIU

Nicolae Robu și Gheorghe Ciuhandu, foști primari ai Timișoarei, trimiși în judecată în dosarul caselor naționalizate

Nicolae Robu și Gheorghe Ciuhandu, foști primai ai Timișoarei, trimiși în judecată în dosarul caselor naționalizate

Doi foști primari ai Timișoarei, Nicolae Robu și Gheorghe Ciuhandu, precum și alți sefi sau angajați ai instituției au devenit oficial inculpați în dosarul retrocedărilor ilegale în baza legii 112. Magistrații Curții de Apel Timișoara au respins, joi, contestațiile depuse de aceștia  împotriva trimiterii în judecată a dosarului.

Judecătorii au decis să respingă contestațiile depuse de inculpații Miuţ Nicuşor Constantin, Ciuhandu Gheorghe Coriolan, Cojocari Ioan, Robu Nicolae, Diaconu Dan Aurel, Stoia Traian Constantin, Staia Martin, Vîrlea Simona şi Iova Gabriela împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară care a decis trimiterea dosarului în judecată, potrivit tion.ro.

De asemenea, fiecare inculpat este obligat la plata a câte 200 lei, cheltuieli judiciare.

Dosarul a fost trimis în judecată de DNA la finalul lui 2019, potrivit tion.ro, iar cei inculpați sunt acuzați de abuz în serviciu cu obținerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru alții:

  • Gheorghe Ciuhandu, la data faptelor primar al municipiului Timișoara (61 de contracte)
  • Nicolae Robu, la data faptelor și în prezent, primar al municipiului Timișoara (2 contracte)
  • Nicușor Miuț, la data faptelor director al Regiei Autonome Urbis, Administrarea Domeniului Public S.A. Timișoara și Direcției Patrimoniu din cadrul PMT
  • Ioan Cojocari, secretar al PMT, coordonatorul Serviciului Juridic Contencios în PMT (61 contracte)
  • Dan Diaconu, la data faptei viceprimar al municipiului Timișoara (un contract)
  • Traian Stoia, la data faptei viceprimar al municipiului Timișoara (un contract)
  • Martin Staia, la data faptelor director al Direcției Patrimoniu, respectiv al Direcției Clădiri, Terenuri și Dotări Diverse din PMT (2 contracte)
  • Simona Vîrlea, la data faptei jurist în PMT (un contract)
  • Gabriela Iova, la data faptei jurist în PMT (un contract).

Prejudiciu estimat - 40 de milioane de euro, sute de imobile vizate

Procurorii considerau că în perioada 1996-2015 „mai mulți funcționari publici din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara, precum și alte persoane, și-au încălcat atribuțiile legate de aplicarea Legii 112/1995 și au deposedat Statul Român de 967 de imobile, majoritatea aflate în centrul vechi al orașului, producând un prejudiciu estimat la 40 de milioane euro în dauna statului”.