MENIU

Mărturiile FETELOR CARE FAC VIDEOCHAT. Sumele pe care le încasează sunt HALUCINANTE

Dezvăluirile fetelor care fac videochat.

Cu milioane de utilizatori fideli şi încasări colosale, video-chat-ul s-a transformat, treptat, într-una dintre cele mai prospere afaceri. În România, mii de tinere acceptă să devină clişee ale senzualităţii pentru salarii ce depăşesc cu mult încasările lunare ale unui angajat tipic.

O cheamă Natalia. E din Huşi, la origine, dar 17 ani de stat în Bucureşti au şters orice formă de accent moldovenesc. Natalia are o fetiţă de 5 ani şi o situaţie materială bună. Locuieşte cu familia într-un apartament cu trei camere în cartierul Titan, Bucureşti, scrie adevarul.ro.

În februarie 2012, erau faliţi, locuiau cu fetiţa într-o garsonieră minusculă şi atacată de igrasie, se împrumutau de pe unde apucau, cât să poată trăi de la o lună la alta. Pe vremea aceea, Natalia lucra ca secretară la o firmă de construcţii de cartier. Natalia s-a prezentat la interviul pentru postul unde avea să-şi petreacă următorii doi ani: o „sexy baby“, la un call-center.

Probabil că Nataliei nu i-au trecut prin minte toate lucrurile acestea, în momentul în care a primit, la ieşirea de la metrou de la Piaţa Universităţii, un fluturaş pe care scria aşa: „Ai talent de actriţă, eşti deschisă provocărilor? Salariu minim garantat 500 de euro ce poate ajunge la 4.000 de euro, plată bilunară, legalitate 100%, program flexibil!“. Punctele-cheie ale acestui mesaj nu se legau de vreun ecran, intimitate sau relaţie la distanţă, ci de cifrele implicate. Transferate în lumea reală, acestea asigurau, în zona practicului, ceva mult mai important: supravieţuirea. Natalia s-a dus cu biletul la un sediu de firmă situat la doi paşi de Piaţa Romană. Acolo a discutat cu „o doamnă de treabă“, care i-a explicat ce şi cum.

Că nu o obligă să facă vreo nenorocire, că depinde numai de ea câţi bani poate să facă pe lună, că să nu fie crispată („aşa sunt toate fetele la început“), în fine, că, pe măsură ce va trece timpul, ea va deveni tot mai bună şi lucrurile vor evolua de la sine. Timp de trei săptămâni nici măcar nu a stat în faţa unei camere pornite. Se antrena „la perete“, era ca fotbaliştii în perioada de început a cantonamentelor, când nu primesc mingea, ci fac doar exerciţii pentru „acumulare“. Asta făcea şi Natalia: aduna informaţii şi sfaturi, construite cu un singur scop: cum să faci ca să-l determini pe cel aflat în spatele ecranului să rămână logat cât mai mult. Cât mai mult este egal cu cât mai mulţi bani pentru firmă şi, deci, cu cât mai mulţi bani pentru Natalia. Natalia devine „model“ Tot atunci, Natalia a aflat şi că, din acel moment, se transformase în „model“.

Citeşte mai mult pe adevarul.ro.

Mai multe articole despre:
videochat AFACERE VIDEOCHAT POVESTE VIDEOCHAT